Zece unități de învățământ din Gorj, înscrise la Festivalul ”CDIdei în cărți”

621

Zece unități de învățământ din Gorj figurează pe lista participanților la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs ”CDIdei în cărți”, organizat de Casa Corpului Didactic (CCD Sibiu), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Sibiu, CCD Cluj, CCD Gorj, CCD Mureș, CCD “G. Tofan” Suceava, Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu și Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu.

”CDIdei în cărți” este o competi-ție ce se adresează elevilor din clasele III-VIII și are ca obiective punerea în valoare a pasiunii pentru lectură în special, pentru cultură, în general, dar și oferirea unui cadru de demonstrare a deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor elevilor dobândite în contexte nonformale. Festivalul se desfășoară pe trei categorii de vârstă astfel: clasele III- IV, clasele V-VI și clasele VII-VIII. În cadrul acestui concurs, elevii, grupați în echipe de câte trei, coordonaţi de un cadru didactic, vor trebui să aleagă o lucrare (roman, nuvele, povești, povestiri, poezii, lucrare documentară ș.a.) pe care să o citească și să realizeze următoarele produse: un obiect reprezentativ din acea lucrare, descrierea obiectului realizat și descrierea lucrării citite (autor, titlul, editura, gen literar, rezumatul lucrării). Tema propusă pentru lectură este “cultură şi civilizaţie”. Din județul Gorj, în competiție s-au înscris peste 300 de elevi, de la zece unități de învățământ: Școala Gimnazială Alimpești, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Colegiul Tehnic Motru, Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Peștișani, Liceul Tehnologic ”General Constantin Şandru” Bâlta, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Țînțăreni și Liceul Tehnologic Turceni. Potrivit calendarului stabilit de organizatori, perioada 20 martie – 14 mai este rezervată desfășurării festivalului-concurs la nivelul unităților de învățământ. ”La nivelul fiecărui județ înscris la Festival, coordonatorii județeni vor organiza întâlniri cu coordonatorii echipelor de elevi și cu responsabilii din unități pentru a-i pregăti pentru activitatea ce urmează să o desfășoare cu elevii. Elevii, coordonaţi de cadrele didactice, vor citi lucrarea aleasă şi vor realiza produsele solicitate pentru muzeul literar în activităţi de educaţie nonformală, în afara orelor de clasă. Activitățile cu elevii vor fi planificate de către coordonatorii echipelor. După realizarea produselor de către elevi, responsabilii la nivelul unităților vor organiza o activitate de evaluare a produselor realizate, utilizând instrumentele de evaluare din proiect și vor transmite către coordonatorul județean lista echipajelor selectate pentru a participa la Festivalul-concurs „CDIdei în cărți” de la nivel județean. Din comisia de evaluare a produselor elevilor vor face parte și toți coordonatorii echipelor de elevi. Comisia va fi stabilită de către directorul fiecărei unități de învățământ”, precizează organizatorii. Echipele premiate în etapa judeţeană vor participa şi la etapa regională a Festivalului-concurs, ce se va desfășura la Sibiu, în perioada 1-2 iunie 2017, la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here