Zeci de unităţi bancare din judeţ, verificate de poliţişti

412

Nu mai puţin de 50 de unităţi bancare din Gorj, dar şi 12 unităţi financiare nebancare, au fost verificate în primele nouă luni ale acestui an de către oamenii legii, fiind întocmite procese verbale de control în care au fost constatate deficienţe şi au fost trasate măsuri de remediere a acestora. În urma acestor controale au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 21.000 lei.

Deficienţele constatate pe parcursul acestor controale au constat în nerespectarea măsurilor trasate cu ocazia controalelor anterioare (calitate imagini înregistrate, în special cele din zona căilor de acces). A fost evaluată de asemenea şi reacţia echipajelor de intervenţie ale societăţilor specializate de intervenţie şi a celor care asigură serviciile de monitorizare a alarmelor cu deficienţe, inclusiv a echipajelor de poliţie, constatându-se că intervenţia se realizează în mod corespunzător, cu respectarea timpilor maximali prevăzuţi de lege pentru societăţile specializate. În ceea ce priveşte intervenţia poliţiştilor la evenimentele de jaf, evaluarea acesteia s-a efectuat prin simularea unei dezarmări folosind codurile DURESS, înregistrându-se timpi de maxim 5 minute pe raza municipiului Târgu-Jiu. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate un număr de 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.900 lei.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here