Purtătorii de cuvânt ai IPJ și IJJ Gorj, avansați în grad pentru rezultate deosebite

Ziua Națională a României a adus un motiv de bucurie în plus pentru cinci angajați ai Jandarmeriei Gorj, care au fost avansați în gradul următor înainte de îndeplinirea stagiului minim. Anul acesta, un ofiţer, care este purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj şi patru subofiţeri s-au distins prin rezultate foarte bune obţinute în activitate, fiind înaintaţi în gradul următor. Alin Ivan a fost avansat de la gradul de maior în cel de locotenent colonel. “În anul Centenar, cu prilejul Zilei Naţionale a României, la sediul Jandarmeriei Gorj, a fost desfășurată o activitate festivă, în cadrul căreia cinci jandarmi au fost avansaţi în grad, un ofițer de la maior la locotenent colonel și patru subofiţeri de la plutonier major la plutonier adjutant, toţi înaintea expirării stagiului minim pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
Inspectorul șef, colonel Țambrea Eugen, a prezentat Ordinele de înaintare în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad pentru cele cinci cadre militare, totodată înmânând și noile grade militare, celor avansați. La această activitate a fost prezentat şi Ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean <> Gorj, prin care au fost recompensaţi cu mulţumiri şi felicitări personalul unității.
Activitatea a fost precedată de felicitările colegilor jandarmi care au transmis gândurile de bine prilejuite de această ocazie, fiind adresată urarea militară <> și succes în cariera militară pe mai departe”, se precizează într-un comunicat de presă al IJJ Gorj.
Pe lista celor avansați s-a aflat și soția fostului plutonier major, Adrian Dumitru Vlăduţ, care a murit în luna septembrie, după o grea luptă cu boala, la numai 43 de ani. Potrivit prevederilor legale, avansarea în gradul următor a jandarmilor, înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad, se poate face cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române.

Miruna Prejbeanu a devenit agent șef
Și purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj, Miruna Prejbeanu, a fost avansată în grad, înainte de termen, pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată. De la gradul de agent șef adjunct de poliţie, aceasta a fost avansată în cel de agent șef. Pe lista angajaților IPJ Gorj avansaţi înainte de termen se numără și Lucian Sorici, Costi Buicu și polițistul-pictor George Nimară.
“La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, șapte ofițeri și zece agenți de poliție. Eforturile acestora au fost încununate de aprecierile conducerii inspectoratului, care le-a adresat sincere felicitări și sănătate, pentru a avea rezultate la fel de bune și pe viitor.
Totodată, comisar şef de poliție Fețanu Daniel, aflat la comanda Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, a dat citire mesajului inspectorului general al Poliției Române, chestor general de poliție, Ioan Buda. În cadrul festivității de avansare, cu ocazia Zilei Naționale a României, polițiștii au strigat, cu mândrie în suflet: <>”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here