Rămân pandurii “acasă”?

481

Terenul sintetic din incinta Complexului Sportiv Municipal este aproape gata, iar conducătorii Pandurilor par convinşi că vor obţine acordul Federaţiei Române de Fotbal de a evolua la Târgu-Jiu în primul meci oficial de acasă. Operaţiunea de marcare a terenului s-a finalizat duminică, după decuparea liniilor de margine, a careurilor şi a celorlalte zone ale terenului. În locul lor au fost aplicate benzile albe de iarbă sintetică. Ultimele lucrări au fost îngreunate de ploaie, dar în cele din urmă a fost turnat şi nisipul cuarţos care va oferi stabilitate şi va absorbi şocurile. Granulele de cauciuc vor fi aplicate la final. Mai multe scaune vor fi montate pe structura de metal a tribunelor, care au fost aduse de la fosta arenă. Antrenorul formaţiei noastre, Adrian Bogoi, nu vede de ce forul autohton nu ar da undă verde trupei din Gorj pentru a evolua pe teren propriu. Tehnicianul gorjenilor a declarat că la Târgu-Jiu, faţă de alte locuri, sunt condiţii superioare în ceea ce priveşte infrastructura, chiar dacă se va juca pe terenul doi.
“Terenul sintetic este aproape gata. Sunt şanse foarte mari să jucăm aici în prima etapă şi tot campionatul îl vom juca acasă. La Târgu Jiu sunt condiţii foarte bune pentru a organiza un meci oficial. S-au adus şi tribune, se fac toate eforturile. Sunt vestiarele juniorilor, care sunt foarte frumoase”, a precizat antrenorul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here