Raportarea reacţiilor adverse în cazul medicamentelor, în creștere

2222

Românii s-au învățat să raporteze reacțiile adverse ale medicamentelor, după cum confirmă reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM). Faţă de alte ţări europene, România se situează la mijlocul clasamentului referitor la semnalarea reacţiilor adverse.

Raportarea reacţiilor adverse în cazul medicamentelor cunoaşte un trend ascendent în România, după cum confirmă Roxana Stroe, de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM). „Românii au început să raporteze reacţii adverse, au început să se adreseze atât medicilor, cât şi farmaciştilor şi să sesizeze reacţii adverse. De asemenea, noi primim la agenţie reacţii adverse. (…) Se raportează şi reacţiile adverse cunoscute, care sunt deja menţionate în informaţiile produsului, şi aici mă refer la prospect, cât şi reacţiile adverse care nu sunt cunoscute. Asta ne interesează pe noi în mod special”, a precizat Roxana Stroe, şef Serviciu farmacovigilenţă şi managementul riscului în cadrul ANMDM. Potrivit acesteia, din numărul total de reacţii adverse, aproximativ 5% sunt raportate la vaccinuri; faţă de alte ţări europene, România se situează la mijlocul clasamentului referitor la semnalarea reacţiilor adverse.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here