Raportul pagubelor produse de inundaţii, în judeţ, a fost finalizat

538

Reprezentanţii Prefecturii Gorj au finalizat ancheta privind pagubele rezultate în urma inundaţilor de la sfârşitul lunii iulie. În urma anchetei, novăcenii şi localnicii din Polovragi au nevoie de materiale de construcţie pentru refacerea caselor şi anexelor gospodăreşti.

Inundaţiile de acum două săptămâni au provocat pagube serioase în judeţul Gorj. Mai multe locuinţe din Polovragi şi Novaci au fost inundate şi sute de kilometri de drumuri afectate.  “În aceste zile s-au centralizat pagubele făcute de inundaţiile de acum 2 săptămâni la casele localnicilor din Novaci şi Polovragi. Drept urmare ar fi nevoie de aproape 20 de m cubi de cherestea, 200 de saci de ciment, vopsea lavabilă 100 de l, tencuială multibat peste 30 de saci, BCA 3 m cubi şi tablă ondulată 10 bucăţi. Vă reamintesc că am centralizat doar pagubele de la locuinţele afectate, iar culturile agricole urmează ca cei de la Direcţia Agricolă să centralizeze şi ei cât de mult au fost afectate şi de ce au nevoie localnicii din Novaci şi Polovragi”, a precizat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Remeber!
Potrivit ultimului bilanţ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, au fost afectate de inundaţii un municipiu cu două cartiere aparținătoare, două orașe, 7 comune și 18 sate componente. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, au fost evacuate 150 de persoane și 7 izolate, 53 de case şi 98 de gospodării au fost inundate, iar alte 64 de locuinţe fiind izolate. Au mai fost inundate 90 de anexe gospodărești, opt obiective socio-economice, 13 poduri și 18 podețe și 17 punți pietonale, 45,68 kilometri de drum comunal, 52,45 kilometri de drum forestier, 88,3 hectare de teren arabil, 64,6 hectare de pășuni și fânețe, 23 de hectare de pădure, 9 fântâni, 8 stâlpi de electricitate şi 1 kilometru rețele de alimentare cu apă/canalizare.
Andrada Bărăitaru

1 COMENTARIU

  1. sa se recunoasca ca a fost rupere de nori si sa nu se mai caute vinovati; am scapat bine. fereasca Dumnezeu de mai rau. Rautatile sa fie date la o parte . Prea multa galagie .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here