22 de cazuri de scarlatină, confirmate în Gorj, anul trecut

4048

Scarlatina a fost confirmată, anul trecut, la peste douăzeci de copii din județul nostru. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a monitorizat 22 de îmbolnăviri confirmate.

Boală infecțioasă, scarlatina apare în epidemii, școlile și grădinițele fiind terenul preferat al acestei afecțiuni deosebit de contagioase. Spre deosebire de varicelă, rubeolă, rujeolă și oreion, scarlatina – și ea o boală a copilăriei – este cauzată de o bacterie și nu de un virus. Responsabil de apariția ei este streptococul beta-hemolitic de grup A. O receptivitate mare pentru scarlatină au copiii sub 10 ani, grupa de vârstă cel mai frecvent atacată fiind 5-9 ani. S-a constatat că băieții sunt mai des afectați decât fetele și că boala apare cu o frecvență de 4-5 ori mai mare în mediul urban decât în mediul rural.
Pe parcursul anului trecut, la nivelul județului Gorj, s-au efectuat 186 de testări pentru depistarea scarlatinei, în 43 de cazuri confirmându-se boala. În primul trimestru al anului 2017, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj s-au confirmat încă nouă cazuri de scarlatină.

Simptome şi tratament
Scarlatina debutează cu febră – care poate atinge valori de 39-40°C, dureri în gât și vărsături; copilul devine agitat, refuză mâncarea și are dureri puternice la înghițit.
Erupția pe corp se instalează după 24-48 de ore de la debut; aceasta este difuză, stacojie și e punctată de mici bubițe roșii, aspre la pipăit. După un interval de 7-14 zile, apare descuamarea furfuracee (cu fulgi ca de tărâțe) la nivelul feței și lamelară (în foițe) la nivelul extremităților.
Pentru tratarea scarlatinei se administrează antibiotic, timp de minimum zece zile. “Este o afecțiune care se tratează cu antibiotic și, după cum se știe, antibioticul se administrează numai la recomandarea medicului. Noi le recomandăm tutoror părinților să fie foarte atenți la mediul în care se află copiii și dacă aceștia sunt bolnavi, ei trebuie ținuți la domiciliu, pentru că includerea lor în colectivitate determină răspândirea bolii”, menționează Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Gorj. Copiii, care au contactat boala, vor fi scoși din colectivitate, puși pe tratament și monitorizați de medicul specialist sau de medicul de familie, iar după tratament este necesar avizul medicului pentru intrarea în colectivitate.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here