Realitatea Gorjeana

25 de meşteri populari îşi expun creaţiile în aceste zile, la Târgu-Jiu

 | 19 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Obiecte din ceramică, lemn, bijuterii lucrate manual, icoane, podoabe şi haine ţigăneşti, produse apicole şi alte dulciuri ce fac deliciul celor mici pot fi găsite în aceste zile în centrul municipiului Târgu-Jiu. Cea de-a IX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din Oltenia este organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi s-a deschis, ieri, aducând laolaltă 25 de meşteri populari.

Semnatura eletronica CertDigital

Prezente la deschiderea ediţiei din acest an a Târgului Meşterilor Populari din Oltenia au fost şi autorităţile locale, precum şi organizatorii şi directorul de program, Pompiliu Ciolacu. „Mulţumim meşterilor populari care onorează cu prezenţa cea de-a IX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari Olteni. Avem privilegiul de a primi meşteri populari din toată zona Olteniei, mai exact din Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, şi tindem să mărim Oltenia, să depăşim hotarele, şi în felul acesta avem meşteri şi din Argeş, Bucureşti şi Alba. Este un târg devenit deja tradiţional. Aduc mulţumirile noastre Primăriei Municipiului Târgu-Jiu pentru că ne-a pregătit căsuţe noi, cu adevărat motivante şi pentru meşterii populari. Sunt 20 de căsuţe noi, gândite altfel, în aşa fel încât să potenţeze obiectele de artă populară tradiţională pe care le creează de atâţia ani de zile. Mulţumim că dumneavoastră consideraţi Târgu-Jiul ca o locaţie cât se poate de potrivită pentru a vă prezenta creaţiile şi să vă mulţumim că, în continuare, lucraţi, creaţi, sunteţi prezenţi aici şi în viaţa localnicilor din judeţ. În această perioadă se desfăşoară şi Zilele Municipiului Târgu-Jiu, sunt tot soiul de evenimente pe tot parcursul acestei a doua părţi a săptămânii. În felul acesta, să sperăm că vor fi şi foarte mulţi vizitatori şi cumpărători pentru că în ultimă instanţă munca dumneavoastră trebuie răsplătită şi financiar”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj.

Consignaţie cu obiectele meşterilor, deschisă la Târgu-Jiu
Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, a promis că în scurt timp, în cadrul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică „Constantin Brâncuşi”, va funcţiona un magazin unde vor fi comercializate creaţiile meşterilor populari: „Ne bucură faptul că Primăria reuşeşte în acest an să vă fie un sprijin logistic în primul rând cu noile căsuţe, standuri pe care le aveţi la dispoziţie în mod gratuit, şi vă anunţ că e o chestiune de zile până când Primăria va primi avizele Ministerului de Finanţe pentru a avea un magazin al meşterilor populari chiar la Centrul de Informare Turistică. Directorul Andi Popescu vă v-a contacta pentru ca dumneavoastră să nu vindeţi doar la Târgul Meşterilor, ci în permanenţă să aveţi expuse produse şi sperăm să vă fim de real sprijin în acest sens. Încercăm să găsim variantele de a nu pune adaos comercial pentru ca să reuşiţi să vindeţi mai uşor ceea ce cu măiestrie creaţi. E un eveniment important în cadrul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu”.
„Este foarte bine ca şi din punct de vedere financiar, să fiţi foarte bine pregătiţi în sensul de a nu întâmpina nici un soi de greutate în a expune şi a vinde în mod legal produsele dumneavoastră la acest magazin. Pe tot parcursul anului, va fi deschis acest magazin şi veţi avea posibilitatea să beneficiaţi de oportunităţile şi facilităţile pe care Primăria Târgu-Jiu vi le va acorda”, li s-a adresat Ion Cepoi meşterilor populari prezenţi.
Directorul de program, Pompiliu Ciolacu, le-a urat meşterilor populari din Oltenia, precum şi celor veniţi din Bucureşti, Argeş şi Alba, să aibă spor în vânzări şi creaţiile lor să ajungă să fie cunoscute şi la nivel internaţional: „Meşterii noştri pot vinde decent şi trebuie să ne bucurăm că Târgu-Jiul şi Gorjul sunt la nivel înalt în ceea ce priveşte organizarea. Avem aceşti minunaţi oameni care an de an vin la noi cu atâta bucurie şi sunt mândru că refuză alte oraşe ca să vină aici spunând dânşii că echipa noastră este altcumva decât în altă parte, în sensul bun al cuvântului. Atâta timp cât voi putea să mă ocup de această parte a activităţii de la Centrul Judeţean pentru Conservare, pentru că noi suntem aceia care conservăm şi promovăm aceşti meşteri, să-i vadă şi alţii, nu numai Gorjul, să se ducă şi în străinătate, şi se pare că în ultimul timp deja a început Centrul de Creaţie să trimită meşteri pentru că asta este menirea noastră. Sper să se simtă bine, este binevenit acel magazin tip consignaţie pentru că au unde să-şi expună şi să-şi vândă produsele. Mulţumesc meşterilor că au venit în patria lui Brâncuşi. Să fie cu spor!”.

Mulţumiţi de vânzări şi organizare
La ediţia din 2017 a Târgului Meşterilor Populari din Oltenia a venit şi Carmen Balea, din judeţul Alba, care a adus la Târgu-Jiu produse din piele naturală. „Expun doar produse tradiţionale din piele naturală. Particip la diferite târguri din ţară, organizate de centre culturale, am multe comenzi şi acasă. Se cumpără astfel de produse, oamenii sunt interesaţi pentru că s-au săturat de kitchurile care au invadat toată lumea şi se vede că acestea sunt făcute din piele naturală. Fac curele, opinci, chimire, brăţări, curele pentru câini, centuri de culturişti, gentuţe, tot ce se poate produce din piele. Dacă stai să te gândeşti cam ce se poate face din piele, ai putea să scoţi foarte multe produse. La Târgu-Jiu vin de cinci ani. Nu neapărat că sunt vânzările mari, dar vrem să mergem cu tradiţia mai departe, şi nu doar pentru satisfacţia materială, ci este şi pentru ca oamenii să vadă cum se trăia înainte, că lumea trăia în opinci şi nu în tot felul de încălţări care sunt în ziua de azi. O pereche de opinci variază de la 30 de lei la 100 de lei, curelele se situează între 30 şi 40 de lei, brăţările 10 lei, gentuţele circa 80, 100 de lei, chiar şi 150 de lei, depinde de model şi de cât de greu este de produs acea geantă. La un chimir lucrez o zi întreagă, fiind făcut doar de mână”, a explicat Carmen Balea.
În cadrul târgului de pe Victoria pietonal şi-a expus creaţiile de îmbrăcăminte tradiţională, populară şi o femeie din Rovinari. „Sunt din Bustuchin, dar locuiesc în Rovinari şi am venit la acest târg cu îmbrăcăminte populară tradiţională. Sper să le placă cumpărătorilor. Preţurile sunt acceptabile şi fiecare costum are valoarea lui, pentru cine ştie că aprecieze. Aş avea nevoie şi de ajutor dar acum tineretul are altă ocupaţie, alte direcţii”, a declarat Draica Filofteia.
Izabella Molnar

Preţurile puse la dispoziţie de meşterii populari veniţi la Târgu-Jiu sunt pentru toate buzunarele, ei fiind dispuşi şi la negociere cu clienţii. Târgul Meşterilor Populari face parte din seria manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Târgu-Jiu şi se va încheia la finele acestei săptămâni, odată cu evenimentul organizat de autorităţile locale.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL