A apărut noul calendar al vaccinării copiilor

499

La începutul acestei luni, a apărut în Monitorul Oficial la Ordinul Ministerului Sănătăţii, noul calendar al vaccinărilor, valabil pentru 2015-2016, care include, pe lângă schema naţională, câteva reguli de care trebuie ţinut cont. Carnetul se eliberează aparţinătorului legal al copilului, la ieşirea din maternitate, iar vaccinările sunt înregistrate obligatoriu în acesta de către unitatea medicală care efectuează imunizarea.

Potrivit reglementărilor în vigoare, vaccinările sunt programate de către medicul de familie, conform calendarului din România, iar costurile acestora sunt suportate de Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, părinţii trebuie să ştie că la înscrierea în colectivitate, carnetul de vaccinare al copilului se va solicita obligatoriu.
La finalul carnetului există o secţiune unde sunt amintite câteva reguli în administrarea vaccinurilor: Nu excludeţi posibilitatea vaccinării copilului dumneavoastră numai din cauza unor prejudecăţi sau informaţii eronate; Nu administraţi niciun vaccin fără recomandarea medicului; Vaccinul se va administra numai dacă există indicaţia de vaccinare şi nu există contraindicaţii; Vaccinul se administrează după consultul medicului şi numai în prezenţa acestuia; Imunizarea se face după schema stabilită, iar calendarul de administrare a dozelor trebuie respectat.
După vaccinare, copilul va fi supravegheat atent de aparţinători în primele 24 de ore şi chiar până la 5 zile pentru sesizarea, la timp, a manifestărilor unor eventuale reacţii postvaccinale. Dacă după vaccinare starea copilului se modifică, în sensul că pot să apară simptomele unor reacţii postvaccinale, vă adresaţi urgent medicului.
Minodora Suceacalendar-vaccinari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here