Realitatea Gorjeana

A mai plecat un veteran de război

 | 02 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Dacă nu ar fi stâlpii de curent înşiraţi de-a lungul drumului şi câteva faţade de case mai arătoase, ai zice că te afli în plin ev mediu, într-un sătuc de pe dealurile Gorjului, uitat de autorităţi, uitat de lume, uitat până şi de fiii săi, plecaţi la oraş, de unde se întorc din ce în ce mai rar. În serile de vineri cu vreme bună, vezi la porţile caselor din Racoţi, din loc în loc, câte un bătrân sau doi care aşteaptă, de multe ori degeaba, să îşi vadă odraslele şi nepoţii întorcându-se pentru o zi sau două, acolo de unde au plecat pentru un trai mai bun. La vederea urmaşilor, ochii bătrânilor capătă o strălucire aparte, se bucură, râd cu toată faţa şi îşi spun în gând sau cu voce tare „au venit, ştiam eu că vin”. Intră în curtea casei, aceeaşi curte dintotdeauna, cu un nuc de o vârstă cu băiatul cel mare al bătrânilor, astăzi părinte la rândul lui, om de omenie, aşa cum i-a cerut bătrânul său tată atunci când a plecat în lume, printre oameni. Rând pe rând, copiii satului au plecat de acasă cu aceeaşi speranţă şi cu aceeaşi zestre dobândită în anii din urmă, zestrea de cinste şi omenie primită de la părinţii lor, oameni simpli, cu frica lui Dumnezeu. În curtea unei case bătrâneşti, curată şi îngrijită, cu acoperiş nou, un câine negru se mişcă de colo-colo prin faţa treptelor casei, aşteptând ceva. Câinele Ursu, care, fie vorba între noi, numai a urs nu arată, aşteaptă de câteva zile să se deschidă uşa casei, să apară bătrânul lui stăpân şi să îi zică doar atât: „Hai, Ursu!”, iar câinele să ţopăie de bucurie să îşi însoţească stăpânul peste tot, la treburile zilei. Însă uşa nu se deschide, iar câinele simte că s-a întâmplat ceva, ceva peste puterea minţii sale. Câteva zile, prin curtea casei a fost o vânzoleală nemaiîntâlnită, bărbaţi şi femei umblau grăbiţi prin curte până când, deodată, au dispărut toţi. Iar moşul, cu ei. Ultimul veteran de război al satului Racoţi, Iacob Diaconescu, în vârstă de 92 de ani, a trecut în rândurile celor drepţi, făcând ultimul drum prin noroiul satului, însoţit de alaiul sătenilor care l-au respectat şi l-au iubit. Moşul, aşa cum îi spuneau sătenii, copiii şi nepoţii, a plecat dintre noi, lăsându-ne cu o fărâmă de bunătate şi omenie mai puţin.
Noaptea se lasă ca un văl cernit peste sătucul de pe deal. Casele din jur scot fuioare de fum, nu şi casa moşului Iacob. Câinele Ursu latră la lună prelung. În mintea lui de câine, aşteaptă un răspuns pe care nu îl va primi niciodată.

Semnatura eletronica CertDigital

P.S.
În numărul din 15 decembrie 2014 al cotidianului „Gorjeanul”, era zugrăvit portretul veteranului de război Iacob Diaconescu. Pe atunci, bătrânul era activ, pe picioarele sale şi nu se gândea nici o clipă la inevitabilul sfârşit.
Dumnezeu să îl odihnească în pace !
A.Pop

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL