Realitatea Gorjeana

A murit după ce i-a explodat garsoniera

 | 28 noiembrie 2012, 18:34 | 0 comentarii | 

Proprietarul garsonierei în care s-a produs explozia din 16 noiembrie la Bumbeşti-Jiu a murit ieri dimineaţă la spitalul de Arşi din capitală, acolo unde fusese transferat de la Târgu-Jiu, după ce suferise arsuri pe mai bine de jumătate din corp.

Semnatura eletronica CertDigital

Gheorghe Vulpe, de 43 de ani, a reuşit să supravieţuiască timp de două săptămâni, dar, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul exploziei de la Târgu-Cărbuneşti, unde victimele, două persoane, au murit după câteva zile, bărbatul nu a mai putut rămâne în viaţă, în ciuda tuturor eforturilor făcute de medici. Vecinii săi, grav afectaţi după explozia din garsonieră, încă nu au revenit în locuinţele lor, primarul oraşului, Constantin Bobaru, având pentru azi programată o întâlnire cu un expert pentru a stabili ce trebuie făcut pentru a consolida blocul a cărui structură de rezistenţă a fost grav afectată. Banii pentru lucrări ar exista pentru că s-au alocat fonduri şi de la bugetul local, dar şi de la Guvern, cabinetul condus de Victor Ponta aprobând 450.000 de lei pentru consolidarea blocului. Primarul menţionează că, deocamdată, autorităţile au permis alimentarea cu energie a blocului respectiv, dar nu şi cu apă şi gaze, recuplarea la reţelele respective urmând să se facă în funcţie de concluziile expertizei ce va fi făcută în perioada următoare.
Gelu Ionescu
 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL