Acţiunea de marcare a traseelor turistice, o reuşită totală

711

Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Gorj a organizat o amplă acţiune de refacere a marcajului turistic pe creasta principală a masivului Parâng, în colaborare cu Asociaţia Montană Carpaţi. Acţiunea de marcare a traseelor s-a bucurat de o participare importantă din partea voluntarilor, clubul TRIX Bike şi studenţi de la Facultatea de Sport din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” muncind cot la cot cu organizatorii.

Graţie eforturilor depuse de salvamontişti, voluntari şi reprezentanţii Asociaţiei Montane Carpaţi, s-a reuşit amplasarea a zeci de stâlpi şi săgeţi, făcându-se marcarea integrală sau parţială a traseelor de coborâre către Polovragi, Rânca, lacurile din căldarea Gâlcescu, Crasna, Muşeteşti şi Lainici. “Acţiunea a fost conform aşteptărilor din punct de vedere al scopului, marcare creasta principală între Curmătura Olteţului şi Vârful Parângul Mare, şi mult peste aşteptări ca şi număr de persoane care au dorit să vină alături de noi. S-au amplasat peste 60 de stâlpi, peste 20 de săgeţi indicatoare la intersecţiile cu alte trasee sau la schimbările de direcţie, sute de semne de marcaj pe suport natural. O reuşită totală în care merită menţionat efortul participanţilor ţinând cont că vremea în săptămâna alocată acestei acţiuni a fost influenţată şi de ploi puternice. Au fost marcate integral sau parţial şi traseele de colaborare către Polovragi, Rânca, lacurile din căldarea Gâlcescu, Crasna, Muşeteşti şi Lainici, cele marcate parţial vor fi finalizate în această săptămână. Salvamont Gorj a fost sprijinit în această acţiune de, asociaţia montană Carpaţi, Clubul TRIX Bike şi studenţi de la Facultate de Sport din cadrul UCB”, a explicat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Prin acţiunea organizată de Salvamont Gorj s-a dorit remarcarea traseului principal de creastă al masivului Parâng între Curmătura Olteţului şi vârful Parângu Mare şi a traseelor adiacente către Cheile Olteţului, Lacul Gâlcescu, Groapa Seacă, Crasna, Lainici şi Bumbeşti-Jiu. Salvamontiştii confirmă implementarea şi în acest masiv a experimentului realizat în premieră naţională anul trecut în masivul Godeanu de către Salvamont Gorj, de numerotarea cu un anumit cod a stâlpilor, ridicarea coordonatelor topografice a acestora şi realizarea unei hărţi digitale cu repartiţia teritorială a acestora în masiv. Astfel, în caz de accident, turiştii chiar dacă nu au la îndemână un GPS de pe care să citească coordonatele geografice vor transmite salvatorilor care este codul pe cel mai apropiat stâlp de locul accidentului, locul putând fi identificat imediat de către salvatori sau transmis către elicopter, dacă se declanşează o acţiune de salvare aero.
Minodora Sucea

marcaje salvamont2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here