Acest necaz s-a datorat categorisirii tatălui meu chiabur de către agentul agricol al Sfatului Popular al comunei Pocruia, secretarul partidului, comunistul înrăit Ion Floroiu(Prian) pe considerentul că tatăl meu cu toate că poseda doar 2,86 ha pământ, a avut prăvălie în sat până în anul 1948 şi Floroiu a spus că a exploatat cumpărătorii şi a fost simpatizant al Partidului Naţional Liberal şi merită să fie categorisit chiabur.
Dar pentru că Floroiu a fost promovat de conducerea raionului Baia de Aramă şef la Pajişti din munţi unde crescătorii de animale plăteau lui Floroiu banii cuveniţi pentru păşunatul animalelor vara în munţi, dar Floroiu cu prietenii organizau petreceri unde aduceau lăutari cu soliste renumite pe care le plăteau cu mulţi bani, ieşind lipsă în gestiune şi obligat să depună banii lipsă în gestiune şi el de frică să nu fie arestat că nu avea bani să plătească lipsa în gestiune, s-a otrăvit şi a decedat, iar Solomia, nevasta lui, a vândut două terenuri arabile şi a plătit lipsa în gestiune.
Şi datorită categorisirii chiabur a tatălui meu, ziua de 14 octombrie 1952 a fost ziua cea mai neagră a familiei noastre că pe mine m-a exmatriculat când eram în ultimul an la Şcoala Pedaogică de Învăţători din Tg. Jiu, iar părinţii daţi afară din casă de noul venit preşedinte la Sfatul Popular Pocruia, minerul Ioji Harda, de la mina din Brad, judeţul Hunedoara. Şi când Harda i-a spus tatălui meu să părăsească locuinţa că vrea să locuiască în casa unui chiabur, tatăl meu l-a întrebat că el unde să se ducă, Harda a zis:
-Dacă nu ai unde să locuieşti dau telefon la conducerea partidului a raionului Baia de Aramă să trimită o maşină să te ducă în Bărăgan sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră că acolo merită să fie duşi să muncească moşierii şi chiaburii şi acolo eşti scutit ca să mai dai cote la stat.
Tatăl meu nu a mai putut zice nimic şi cu lacrimi în ochi s-a dus acasă la cumnatul meu, Nae Bocean, să-i spună de necazul cu darea afară din casă şi Nae a spus să vină acasă la el că îi dă o cameră pentru locuit din cele trei pe care le avea casa şi în prima noapte în care am fost cazat şi eu, dimineaţa am avut primele fire de păr alb pe cap. Pentru a putea plăti impozitele şi achitarea cotelor cu cereale şi animale, tatăl meu, ca să facă rost de bani, a vândut două terenuri numite sălişti pentru case lui Costică Brujan şi lui Nicolae Paraschivu zis Şerban, iar mama din costumele ei populare şi a cârpelor de borangic, şi numai aşa au putut scăpa de necazuri.
Am ieşit şi eu afară din casă pe şosea să întreb cunoscuţii unde să găsesc şi eu să muncesc şi am întâlnit pe Nelu Istudor care lucra la C.F.F Tismana şi se învoise pentru o zi ca să zidească un gard şi el mi-a spus că este nevoie de doi frânari, pentru vagoanele încărcate cu lemne din pădurile muntelui care sunt duse la C.P.L. din Târgu Jiu şi angajarea o face tovarăşul Gheorghe Bordânc, şeful I.F.Z.T. Tismana, care are biroul într-o casă naţionalizată lângă gara din Tismana. Bucuros de ce mi-a spus Nelu am intrat în casă şi am scris o cerere pentru a mă angaja şi m-am dus la tovarăşul Bordânc şi i-am spus despre necazurile familiei şi dorinţa mea de a fi angajat să muncesc oriunde este nevoie pentru a câştiga şi eu bani, atât de necesari familiei.
După ce m-a ascultat ce i-am spus, Bordânc a spus:
-Dă bă cererea încoace să-ţi pun rezoluţia.
Şi fostul muncitor forestier Gheorghe Bordânc, promovat de partid director a scris pe ea că nu angajează frânar un fiu de chiabur că sunt un pericol pentru deraierea vagoanelor şi sunt liber să plec şi dacă nu îmi convine ce a scris să reclam la tovarăşul Dej şi chiar la tovarăşul Stalin. M-am întâlnit cu prietenul meu Nelu Vătărogu care era factor la poştă şi mi-a spus că el a pus cerere să se transfere casier la Cooperativa de Consum Pocruia în locul lui Ghiţă Semen, care s-a pensionat şi dacă vreau să mă angajez în locul rămas vacant să mă duc la dirigintele poştei raionului Baia de Fier, şi m-am dus dar nu m-a angajat că nu aveam stagiul militar făcut şi nu putea să-mi dea pistol că factorul umblă cu bani şi valori.
M-am dus cu vecinul meu, Ionel Foca, pentru angajare casier pe autobuzele R.A.T.A. Târgu Jiu unde pe Ionel l-a angajat că era U.T.M-ist, iar eu nu mai eram pentru că m-a exclus instructorul Cruceru de la raionul Baia de Aramă. Am găsit totuşi un om cu suflet bun, nenea Nicolae Popescu Cucu care era pădurar la Ocolul Silvic Tismana şi mi-a spus că este marcată o parcelă cu arbori care trebuie tăiaţi şi fasonaţi în metrii steri şi buşteni cu ajutorul fierăstrăului tras de două persoane şi plata se face săptămânal când vine căruţa cu alimente şi pentru o săptămână primeam 1 kg slănină sărată, 1 kg peşte sărat, 5 kg făină de porumb, o cutie de cafea menada şi lucram zi lumină şi ne mai da şi câte două pâinide câte două kilograme şi eram mulţumiţi.
Întâlnindu-mă cu Vasile Crânguş într-o duminică, mi-a spus că el lucrează în munte pe valea râului Tismana la capătul liniei C.F.F. unde se plăteşte mai bine. Bucuros de ce mi-a spus Vasile, împreună cu cumnatul Nae am luat securile şi un ferestrău şi împreună cu cei şase pocruieni care lucrau acolo ne-am dus la Tismana în locul numit La Varniţă unde oprea trenul plecat din Gara Tismana şi ne-am urcat pe platforma unui vagon şi am coborât în locul numit triunghi unde prin manevrele pe care le făcea la tren locomotiva ajungea în urma vagoanelor pe care le împingea până la rampele unde erau încărcate. Acolo, la Triunghi, era şi magazinul alimentar de unde luam alimente a căror plată se făcea din câştigul realizat după munca depusă şi apoi urcam în munte unde eram cazaţi într-o baracă din scânduri în formă de cerc cu acoperişul din şindrilă şi în mijlocul acoperişului era tot o deschizătură în formă de cerc cu diamentrul de un metru pe unde ieşea fumul de la vatra focului din mijlocul barăcii unde ne fierbeam în oale de pâmânt mâncarea pentru două persoane care mâncau din aceeaşi strachină ca şi din tigaia cu trei picioare şi aveam o masă comună din scânduri ca şi banca pe care stam când mâncam, toate prinse pe ţăruşi înfipţi în pământ. Pentru dormit aveam patul comun din scânduri prinse pe butuci din lemn şi în loc de saltea puneam frunze uscate peste care puneam o pătură şi dormeam îmbrăcaţi. Şi sâmbăta ne urcam la frâna vagoanelor încărcate şi coboram din munte şi ne duceam acasă. În martie 1954 m-am angajat ca muncitor la F.A.P.L. Lupeni de unde am fost încorporat la Detaşamentele de Muncă deoarece eram fiu de chiabur, iar în toamna anului 1954 am fost angajat ca învăţător suplinitor la şcoala cu clasele I-IV din comuna Cerbăl în satul Poieniţa Tomii, din Ţinutul Pădurenilor, raionul Hunedoara şi m-am înscris la Institutul Pedagogic din Arad la cursuri fără frecvenţă şi am absolvit anul IV şi am luat şi diploma de învăţător. În Ţinutul Pădurenilor predau la şcoală ca învăţători absolvenţi a 7 clase primare. Dar au fost înlocuiţi de colegi de-ai mei de la Tg. Jiu din promoţia 1953 a Şcolii Pedagogice din Târgu Jiu precum: Carmen Dumitru, Guran I. Ion, Guran I. Z. Ion şi Popescu Gh. Gheorghe.
În 1954, prin transfer am ajuns în satul meu, Pocruia, de unde m-am pensionat în anul 1995.
Cu toate necazurile avute pe timpul regimului comunist, nu am dezarmat, am muncit pentru confruntarea cu viaţa, instruind şi educând ca învăţător multe generaţii de elevi, arâtându-le prin propria experienţă să deosebească binele de rău şi frumosul de urât.
Învăţător pensionar Sandu Ciolacu
