Prin mai multe localităţi gorjene pe unde am trecut în această primăvară “cu treburi de gazetă” cum zice un cunoscut de-al meu, am observat, printre altele, un fenomen curios. Prima dată am zis că din cauza vitezei nu văd bine, dar apoi m-am oprit şi m-am dat jos ca să mă dumiresc. Cişmelele stradale din mai multe localităţi, unele aflate în vecinătatea unor râuri cunoscute pe plaiul gorjean, altele pe sub geana Vâlcanului ori chiar după “defileu”, spre vecinii noştri vâlceni, nu mai aveau mânerele ce prin apăsare furnizau apa atât de necesară locuitorilor comunităţilor.
Le-o fi furat careva zic şi eu, dar cum să furi numai mânerul când capacul de sus era intact cu toate că acesta “trăgea mai greu” dacă era “palmat” şi dus la fier vechi.
Ei, acum când stăteam eu mirat într-un sat cu astfel de cişmele, crezând că am de-a face chiar cu niscavai fenomene paranormale, căci ce logică are să cheltui o groază de bani să montezi astfel de dispozitive pentru comunitate, iar apoi să le iei mânerele de acţionare pentru curgerea apei, pe lângă mine trece un moş ce după roşeaţa din obraz musai „gustase” ceva prin vecini ori birtul din sat că şi mirosea a vin de la o poştă. La întrebarea mea legată de respectivele mânere de cişmele şi dacă nu cumva sunt niscai fenomene paranormale (că am auzit că prin nişte locuri atunci când s-au folosit laserele la inaugurarea unor discoteci rurale mai mulţi au telefonat la numărul de urgenţă raportând că este o debarcare extraterestră) moşul “şi-a râs în barbă” şi, parcă amuzat de atâta necunoaştere din partea mea, m-a lămurit “într-o minută”.
Cică după ce s-a inaugurat reţeaua de apă şi s-au făcut branşamentele individuale, lumea a fost tare bucuroasă. Asta până la apariţia primelor facturi de plată când mulţi dintre cei care mai şi dăduseră “o cârcă de bani” pe operaţiile de branşare şi-au făcut socoteala că preţul apei de “la robinet” e prea scump. Până când unii din respectivele comunităţi mai “luminaţi” au constatat un fapt îmbucurător. Că cişmelele stradale nu sunt contorizate şi poţi lua apă de acolo chiar cu oleacă de trudă în plus, dar fără sa bagi mâna adânc “la boznar”. După ce vestea s-a răspândit, autorităţile comunale au constatat că apa se consuma din rezervoare, dar apometrele sătenilor “făcuseră păianjeni” descoperitorii aprovizionării cu apă de la cişmelele stradale vânzându-şi “patentul” majorităţii locuitorilor bucuroşi la rândul lor că pot lua apă “pe moka”, chiar dacă osteneala era mai mare.
Şi atunci autorităţile rurale nu au mai avut altă soluţie decât aceea de a demonta mânerele de la cişmelele stradale, obligând în acest fel localnicii să consume apă din propriile branşamente.
“Dom-le ce chestie mai dihai ca-n filmele americane” vorbesc şi eu de unul singur în timp ce moşul se depărtase clătinându-se, dar cu un aer de parcă-mi divulgase secretul lui Burebista. Acum, dacă tot veni vorba de strămoşii noştri nu degeaba spuneau latinii: “in vino veritas” (adevărul e în vin). Dacă moşul nu ar fi fost „gustat binişor” nu aş fi aflat eu secretul cişmelelor fără mâner în veci. Şi de fiecare dată când aş fi trecut pe lângă vreuna mi-aş fi frământat mintea: “de ce au mai cheltuit banii ca să pună ăştia cişmele stradale dom-le dacă le-au luat mânerele şi nu poţi lua apă de la ele”?
Mugurel Petrescu
