Realitatea Gorjeana

Atelier pentru salvarea patrimoniului cultural din Oltenia, la Muzeul Judeţean

 | 12 noiembrie 2012, 17:10 | 0 comentarii | 

Muzeul Judeţean Gorj a găzduit ieri atelierul “Pro-activitate şi coalizare pentru salvarea patrimoniului cultural din Oltenia”, organizat în cadrul proiectului POEM – Protejarea şi Ocrotirea prin Educaţie a Monumentelor. La întâlnire au participat responsabili cu monumentele de la nivel local, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi specialişti şi experţi în protejarea patrimoniului cultural.

Semnatura eletronica CertDigital

Proiectul POEM – Protejarea şi Ocrotirea prin Educaţie a Monumentelor este implementat de Asociaţia Gorjeană S.O.F.I.A. şi este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Acest proiect a presupus organizarea mai multor activităţi. Una dintre acestea a fost atelierul de lucru “Pro-activitate şi coalizare pentru protejarea patrimoniului cultural din Oltenia”, ce s-a desfăşurat ieri, începând cu ora 10:00, la Muzeul Judeţean Gorj. La atelier au fost invitaţi să participe responsabili cu monumentele istorice de la nivel local, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, specialişti şi experţi în protejarea patrimoniului cultural, în încercarea de a identifica soluţii locale pentru abordarea cu responsabilitate a problemei protejării patrimoniului cultural din Oltenia. Tot în cadrul acestui atelier a avut loc şi lansarea oficială a website-ului www.poem-monumente.ro destinat accesibilizării informaţiei de specialitate în domeniul protejării monumentelor pentru cei care au astfel de responsabilităţi. Pe website au fost postate diverse informaţii utile: un ghid de bune practici pentru protejarea monumentelor istorice, legislaţia în domeniu, exemple de bune pratici, dar şi o listă cu specialiştii atestaţi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional care activează în Oltenia De asemenea, website-ul conţine o pagină de consultanţă prin intermediul căreia toţi cei interesaţi pot adresa întrebări referitoare la activitatea de protejare a monumentelor, întrebări ale căror răspunsuri vor fi date de specialişti şi experţi în domeniu.

Competenţele a 28 de responsabili de patrimoniu, dezvoltate în cadrul proiectului
Proiectul POEM – Protejarea şi Ocrotirea prin Educaţie a Monumentelor şi-a propus să realizeze o reţea de cooperare interinstituţională de responsabili cu protejarea monumentelor istorice, care să se constituie într-un model de bună practică în domeniu prin participarea membrilor săi la formare profesională continuă de specialitate, dialog şi cooperare instituţională activă în sfera protecţiei patrimoniului cultural. În cadrul proiectului au fost dezvoltate competenţele profesionale ale responsabililor de patrimoniu cultural prin formarea ca formatori şi parcurgerea unui modul de competenţe specifice pentru protejarea monumentelor de către 28 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi proprietari/administratori de monumente din judeţele Gorj şi Mehedinţi.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL