În centrul satului Pocruia în anul 1906 când primar era Vasile Cocină şi învăţător Gheorghe Schinteie au făcut un memoriu la Ministerul Instrucţiei Publice şi Cultelor pentru a obţine fonduri pentru construcţia unui local pentru şcoală şi în anul 1907 au obţinut fonduri şi s-a construit o şcoală în lungime de 21 de metri cu două săli de clasă mai mici pentru cancelarie şi locuinţa directorului şcolii. Dar în anul 1932 zidul dintre cele două săli mici s-a demolat şi a devenit sală de clasă. Şi a funcţionat şcoala în acest local până în anul 1964 când a fost dat în folosinţă noul local pentru şcoală construit prin contribuţie în muncă şi cu bani de locuitorii comunei Pocruia şi pentru vechiul local de şcoală fostul preşedinte al Sfatului Popular Pocruia croitorul Torel Foca a obţinut aprobarea de la conducerea raionului Baia de Aramă să devină cămin cultural şi a fost numită ca director al Căminului Cultural Pocruia doamna educatoare Marioara Călescu care avea soţul Gheorghe A. Călescu profesor pentru clasele V-VIII. Dânsa a fost iniţiatorul activităţilor culturale la Căminul Cultural Pocruia reuşind să aibă formaţie de dansuri populare, solişti vocali, cât şi brigadă artistică şi teatru cu care a dat spectacole atât la Pocruia, cât şi în alte localităţi cu tineretul din sat, dar în toamna anului 1982 doamna Marioara Călescu s-a transferat ca educatoare la Grădiniţa cu preşcolari din Baia de Aramă ca şi soţul dânsei profesorul Gheorghe Călescu la Liceul din Baia de Aramă. Postul de director al Căminului Cultural Pocruia a fost încadrat profesorul Vasile V. Ioviţa care era şi profesor la şcoala din sat şi director la Căminul Cultural primea de la Sfatul Pocruia o indemnizaţie lunară de 450 lei, dar activitate la Căminul Cultural nu făcea, dar indemnizaţia lunară o lua. Comuna Pocruia până în 1984 era arondată raionului Baia de Aramă, apoi raionului Târgu-Jiu şi a venit în control la Pocruia domnul inginer Horhoianu prim-vicepreşedinte al Sfatului Popular al raionului Târgu-Jiu, care venind la Pocruia l-a întrebat pe preşedintele Sfatului Popular, croitorul Torel Foca ce activităţi se fac la căminul cultural şi Foca a spus că de când doamna Călescu a plecat la Baia de Aramă doar cinematograful are activitate, iar profesorul Ioviţa nu.
Dacă tovarăşul Ioviţa nu face activitate la Căminul Cultural din momentul de faţă este destituit şi te rog tovarăşe Foca să-mi spui ce cadru didactic să îl punem director al căminului cultural în locul lui Ioviţa. Pe învăţătorul Ciolacu care a fost director coordonator al căminelor culturale din comuna Cerbăl din Ţinutul Pădurenilor la poalele muntelui Poiana Ruscă din raionul Hunedoara şi acum e învăţător la noi în sat tovarăşul învăţător Ciolacu.
– Mă bucur tovarăşe Foca de găsirea unui cadru didactic pe care să îl punem în funcţia de director al căminului cultural şi tovarăşul secretar să şi bată la maşina de scris ordinul de numire şi să mergem la şcoala din sat să îl felicit şi să îi dau vestea că este director al căminului cultural.
Numindu-mă director al căminului cultural, am mobilizat tineretul din sat pentru spargerea zidului despărţitor dintre cele două săli de clasă şi pentru ajutorul dat meşterului constructor Ion Nefiru pentru zidirea şi amenajare unei scene să fie prezentate spectacole cât şi un ecran mare care se punea proiecţia filemlor proiectate de un aparat care producea curent electric prin alimentarea cu benzină, întrucât comună Pocruia nu era electrificată. Luminatul interiorului căminului cultural era făcut cu cele cinci lămpi alimentate cu petrol, deoarece curentul electric în satul Pocruia a fost introdus în anul 1967.
Sâmbăta, la orele 13.00, era matineu pentru elevii şcolii să vizioneze filmele. La hora satului în dumineci şi la sărbători veneau să cânte lăutari din Tismana, care după ce se însera veneau la căminul cultural unde organizam bal pentru dansuri moderne şi horele specifice zonei din Pocruia şi satele învecinate. Părinţii tinerilor care erau dansatori şi solişti nu erau taxaţi la intrarea în căminul cultural şi era şi interzis fumatul în sala căminului cultural şi m-am bucurat că dansând valsul cu învăţătoarea Ecaterina Ceauşu am reuşit să dansăm valsul şi tineretul din sat, nu ca acum la discoteci se dansează la semiîntuneric şi patronii discotecilor vând băuturi alcoolice şi dau voie să se fumeze în local.
Cu dansurile şi soliştii vocali însoţiţi de lăutarii care cântau la horele satului îi urcam în maşina pusă la dispoziţie de primarul comunei Pocruia care semna împreună cu şeful postului de miliţie tabelul cu cei urcaţi în maşină, stând pe bănci ca să avem când suntem opriţi pe traseu de miliţie şi am participat să dau spectacole la Festivalul cântecului portului şi dansului din 15 august la Tismana la Sărbătoarea Liliacului de la Ponoare, la sărbătoarea scuturatul nucilor de la Peştişani, la zile festive la Drăgoieni, precum şi în toate satele învecinate, cât şi în satele comunei Padeş. Cu banii încasaţi la intrare în căminul cultural de la Pocruia am cumpărat costume artizanat de la Arta Casnică Tismana, iar fetele îşi coseau ele cămăşile şi restul costumaţiei din lada de zestre ale mamelor. Pentru cei mai tineri solişti Vasile Şi Torel Grindeanu au cusut cu modele populare fetele care activau la Căminul Cultural din Pocruia, cât şi un costum specific zonei Oaşului pentru Costică Văcărescu care a fost militar în zona respectivă, cât şi pentru Vasilică Grecu Caragel care a fost premiat la două festivaluri ca fiind cel mai tânăr solist vocal. Cu banii încasaţi la intrarea în sală pentru vizionarea spectacolelor şi chiria sală de 15% de la cinematograf, cât şi de la formaţiile din afara comunei am plătit înlocuirea ferestrelor uşilor la atelierul de tâmplărie al Cooperativei de Consum, electrificarea căminului cultural, cortină pentru scenă, un magnetofon, două microfoane, zidirea cu ciment a scărilor de intrare în cinematograf şi la sala căminului cultural, perdele prinse de suporturi metalice la ferestre, un patefon cu plăci cu cântece din toate zonele ţării. Pentru activitatea depusă ca director al căminului cultural am primit ca recompensă de la Comitetul pentru Cultură şi Artă a judeţului Gorj cu 200 scaune curbate pentru sala Căminului Cultural de la CPL Tg.Jiu şi a trimis să urce pe scena Căminului Cultural ansambluri folclorice din Tg.Jiu, Doina Gorjului, Dunărea din Turnu Severin, Oltul din Slatina, Petrolul Ţicleni, Minerul Motru, precum şi soliştii: Constantin Gherghina, cu trompeta poleită cu aur, Narghita, Victor Socaciu, Gheorghe Zamfira, Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Maria Ciobanu, Maria Apostol, Maria Cornescu, Filofteia Lăcătuşu, Ileana Ciuculete, Angelica Stoican cu Niculina, Vasilica Dinu, Benone Sinulescu, Gigi Bouleanu, Gheorghe Dan Spătaru, Dumitru şi Mitruţa Ridescu, Marcu Nicolici, Matei Constantin, Ioana şi Marin Cornea, Nelu şi Dumitru Bălăşoiu, Eva Chiş, Carmen Rădulescu, actorii Florin Piersic cu Ana Seleszi, poetul George Ţărnea, cascadorul Szobi Cseh şi unii dintre ai au venit şi de trei ori la Pocruia, unde la fiecare spectacol sala era arhiplină şi toţi care au urcat pe scena căminului cultural plecau satisfăcuţi de cum au fost primiţi şi aplaudaţi de spectatori. Era foarte bună legea cu autofinanţarea că fiecare depuneau eforturi la locul de muncă pentru a fi recompensaţi pentru munca depusă. Cu elevii liceelor şi studenţii pe timpul vacanţelor am prezentat piesele de teatru „Munte cu Munte se întâlneşte” pentru care am luat costume de la puşcăriaşi de la Penitenciarul Târgu-Jiu şi prin concurs cu alte formaţii am obţinut numai locul întâi, ajungând până la faza regională de la Craiova. La Pocruia pe timpul vacanţelor veneau elevi şi studenţi din alte localităţi să participe la munca culturală şi un exemplu este şi fostul senator Vasile Văcaru din Godineşti şi deputatul Nelu Văcaru din Ungureni, care este şi profesor la o Universitate din Bucureşti. Solişti vocali erau din Pocruia, dar şi din satele învecinate şi nu pot ca să nu evidenţiez pe Ion pârgaru Praşchie care era angajat marochiner la Arta Casnică Tismana şi instructor al formaţiei de dansuri a Căminului Cultural Pocruia. Toate aceste activităţi la căminul cultural au fost până în luna decembrie din anul 1989, iar acum la căminul cultural din Pocruia nu mai este activitate culturală, deoarece nu mai este nici director pentru căminul cultural şi cadrele didactice de la şcoala din Pocruia cu excepţia învăţătorului din sat Emil Guran sunt navetiste şi după terminarea orelor de curs pleacă spunând că munca culturală nu e obligatorie. Aşa s-a ajuns acum după aşa zisa revoluţie. Noi pensionarii, foste cadre didactice privim cu tristeţe aceste neajunsuri în toate domeniile de activitate cu aşa zisa democraţie, care pe unii îi face bogaţi printr-o privatizare necontrolată, iar mulţi au rămas şomeri, neavând un loc de muncă.
Învăţător pensionar Sandu Ciolacu
