Centru Comunitar de Servicii Integrate la Baia de Fier

494

Localitatea Baia de Fier va avea, de mâine, un Centru Comunitar de Servicii Integrate, înfiinţat de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – Sastipen, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” şi Centrul de Formare în Profesiuni Sociale “Pro Vocaţie”. Noul centru va fi inaugurat la orele prânzului, printr-o ceremonie de deschidere, aşteptându-se la inaugurare reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi judeţene, ai organizaţiilor non-guvernamentale, dar şi persoane din comunitatea selectată.
Centrul Comunitar de Servicii Integrate reprezintă un concept care se adresează întregii comunităţi şi în cadrul căruia vor fi furnizate, gratuit, servicii de consiliere şi orientare privind formarea profesională, identificarea şi valorificarea oportunităţilor de ocupare a membrilor comunităţilor rurale, dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi asistenţă privind înfiinţarea de mici afaceri. De asemenea, se vor susţine atât sesiuni de informare, educare, conştientizare cu privire la importanţa sănătăţii, cât şi servicii de consiliere socială, în funcţie de nevoile celor ce vor solicita serviciile centrelor. În plus, va fi urmărită dezvoltarea şi implementarea unor activităţi viabile, care să asigure o abordare integrată a serviciilor oferite populaţiei din mediul rural, în vederea creşterii ratei de ocupare a acesteia în activităţi non-agricole. Totodată, ne propunem ca de activităţile desfăşurate în cadrul Centrului să beneficieze îndeosebi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, şomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă.
Centre Comunitare de Servicii Integrate au mai fost amplasate în alte cinci localităţi din regiunile de sud-vest şi nord-est ale ţării, beneficiind şi de sprijinul autorităţilor locale, în vederea susţinerii şi desfăşurării activităţilor pe termen lung în beneficiul comunităţii locale.
Acţiunea se înscrie în cadrul proiectului “Servicii integrate – abordare optimă pentru ocuparea forţei de muncă”- POSDRU/135/5.2/S/133695, implementat în perioada 18 aprilie 2014 – 17 octombrie 2015 de către Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – Sastipen, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreuna” şi Asociaţia „Pro Vocaţie”, proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.2.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here