Centrul Militar Județean Gorj recrutează candidați pentru școlile militare

1452

Ministerul Apărării Naționale desfășoară prin Biroul Informare – Recrutare al Centrului Militar Județean (CMJ) Gorj activitatea de recrutare a tinerilor candidați, băieți și fete absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau viitori absolvenți ai învățământului liceal, în vederea școlarizării în instituțiile militare de învățământ.

Pentru anul de învățământ 2018 / 2019, Ministerul Apărării Naționale vine în întâmpinarea tinerilor din județul Olt cu o ofertă educațională generoasă: 480 locuri pentru învăţământul liceal militar, alcătuit din 4 Colegii Naţionale Militare: Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, judeţul Prahova – 120 locuri; Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, judeţul Alba- 120 locuri; Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava – 120 locuri; Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova, judeţul Dolj- 120 locuri. „Se primesc candidaţi care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a, care fac dovada promovării evaluării/ testelor naţionale şi care nu depăşesc vârsta de 16 ani în cursul acestui an”, se arată într-un comunicat de presă al CMJ Gorj.

Termen limită pentru înscriere
Termenul limită de depunere a dosarului este 03.04.2018.
Pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ, candidaţii vor parcurge următoarele etape: prezentarea pentru luarea în evidenţă la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Olt; efectuarea unui examen medical la o unitate sanitară militară (Spitalul Militar de Urgenţe Craiova); definitivarea dosarului de candidat, la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Gorj; susţinerea probelor de selecţie (evaluarea psihologică şi de evaluarea aptitudinilor fizice), la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare – Alba-Iulia; participarea la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ.
Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Gorj, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Gorj, situat în Târgu-Jiu, strada Parâng numărul 1, luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.30-16.30, marţi între orele 08.30-18.30, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0253215563,
Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro
Minodora Sucea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here