Cercetat după ce iubita l-a dat pe mâna Poliției

521

O femeie de 41 de ani, din comuna Licurici, a sunat, miercuri, la Poliție și a declarat că un bărbat de 37 de ani, concubinul său, a plecat de acasă cu autoturismul, pentru a consuma băuturi alcoolice la un bar, din localitate. Agenții de la Rutieră au descoperit că era deja în stare de ebrietate și conducea mașina, deși nu avea permis. Acesta s-a ales cu dosar penal. ”În urma sesizării a fost depistat bărbatul din comuna Hurezani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 662, fără a poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu-Cărbuneşti pentru recoltarea probelor biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here