Realitatea Gorjeana

CJ Gorj a alocat 600.000 lei pentru extinderea şi modernizarea Ortopediei

24 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  218 vizualizari
consiliu2

Consiliul Judeţean Gorj continuă investiţiile în sănătate, următorul proiect ce va fi implementat fiind „Extindere și modernizare Secție Ortopedie – Traumatologie, reabilitare tablouri electrice săli de operații chirurgie, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, str. Tudor Vladimirescu, nr. 32”. Pentru această investiţie s-a alocat suma de 600.000 lei.

Prin bugetul propriu al județului Gorj pe anul 2016, s-a alocat suma de 600.000,00 lei, astfel: suma de 28.000,00 lei – pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice, audit energetic/certificat de performanță energetică, achitarea contravalorii avizelor, acordurilor şi taxelor legale necesare obţinerii autorizației de construire; suma de 572.000,00 lei – pentru asigurarea serviciului de asistență tehnică prin diriginte de șantier și execuţia lucrărilor.
În vederea realizării obiectivului de investiție, a fost încheiat contractul nr. 11.645/16.09.2016, având ca obiect elaborarea documentației tehnico-economice – faza D.A.L.I., în valoare de 8.040,00 lei, aceasta fiind în procedură de verificare în vederea recepționării, urmând ca după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, prin Hotărâre a Consiliului Județean Gorj, să fie demarate procedurile de achiziție publică a serviciilor de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic și detaliilor de execuție, respectiv a lucrărilor.
Prin realizarea obiectivului de investiție, se urmărește: reducerea riscului apariției infecțiilor nosocomiale prin relocarea saloanelor septice, cabinelor medicilor și sălilor de pansamente, precum și riscul infecțiilor postoperatorii, prin crearea unui salon postoperator, unde vor fi monitorizați și supravegheați pacienții operați, fără a mai fi transportați în secția A.T.I. și implicit, să intre în contact cu bolnavii din alte secții; accesarea de fonduri din cadrul Programului de transplant osos și de țesuturi, care va permite creșterea complexității intervențiilor medicale, prin aportul de capital osos, ceea ce reprezintă un beneficiu cert pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu; capacitarea corespunzătoare a instalației electrice (circuite, siguranțe, transformatoare, alte echipamente electrice).
Minodora Sucea

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL