CJ Gorj caută un muncitor calificat

474

Consiliul Județean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de muncitor calificat, treapta profesională IV la Compartimentul întreţineri, reparaţii şi deservire, Serviciul pentru transport public judeţean, parc auto, întreţinere şi deservire, Direcţia urbanism şi amenajarea teritoriului din Aparatul de Specialitate al Consiliului Judeţean Gorj. Concursul se va desfășura în luna martie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: absolvenţi de şcoală profesională/studii medii liceale/studii postliceale, cu profil electrormecanic/electric şi să deţină autorizaţie de fochist, clasa C sau echivalent, eliberată de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi instalaţiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), conform prevederilor art. 29 din Prescripţia tehnică PT CR 8 – 2009, aprobată prin Ordinul ministrului Economiei nr. 2154/2009.

Calendarul concursului
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 16 martie 2016, ora 10.00: proba scrisă; 22 martie 2016, ora 10.00: proba interviu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de zece zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care arată efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliul Județean Gorj, din str. Victoriei, nr.2-4, camerele 251/241, Târgu-Jiu, telefon 0372/531.241, 0372/531251.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here