CMJ Gorj recrutează cetăţeni care doresc o carieră de soldat-gradat rezervist voluntar

674

Centrul Militar Judeţean Gorj desfăşoară, în perioada 10 iulie-18 august, activitatea de recrutare a cetăţenilor pentru ocuparea posturilor de soldat-gradat rezervist voluntar din cadrul unităţilor militare ale Armatei Române dispuse în judeţul Gorj. Pot fi recrutaţi bărbaţi şi femei, cu sau fără stagiul militar satisfăcut, absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu, cu vârsta între 18 şi 51 de ani (neîmpliniţi până la data semnării contractului).

Potrivit reprezentanţilor CMJ Gorj, pentru seria I de recrutare 2017, sunt disponibile 22 de locuri în următoarele specialităţi militare: poliţia militară, auto, intendenţă, comunicaţii şi informatică. Tinerii care doresc să urmeze o carieră de soldat-gradat rezervist voluntar în Armata României se înscriu la sediul Centrului Militar Judeţean Gorj şi întocmesc un dosar de candidat până la data de 18 august 2017. Aceştia vor susţine probe de selecţie constând în testare prohologică şi teste de pregătire fizică la o unitate militară din judeţul Gorj. Candidaţii declaraţi „ADMIS” la aceste probe vor efectua examinarea medicală la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din municipiul Craiova.

Beneficii pentru rezerviştii voluntari
Rezerviştii voluntari selecţionaţi pentru locurile disponibile execută o perioadă de instruire de până la 9 săptămâni, în funcţie de situaţia militară în care se află, cetăţeni fără pregătire militară, rezervişti din altă armă / specialitate militară decât cea a funcţiei sau rezervişti din arma / specialitatea militară corespunzătoare funcţiei.
Drepturile şi îndatoririle rezerviştilor voluntari, inclusiv datele privind remuneraţia de care beneficiază aceştia, sunt prevăzute în Legea 270/2015 prevind Statutul rezerviştilor voluntară.
Informaţii referitoare despre conţinutul dosarului, numărul de locuri şi alte date necesare se pot obţine la sediul Centrului Militar Judeţean Gorj din municipiul Târgu-Jiu, bulevardul Republicii nr 13, zilnic, între orele 08.00 – 16.00, telefon 0253218992 sau 0253218993.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here