Realitatea Gorjeana

Condamnat pentru evaziune fiscală

 | 20 aprilie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Patronul unei firme din Târgu-Jiu, care a derulat afaceri cu unitățile miniere din Valea Jiului, a fost condamnat acum de judecători la închisoare cu suspendare într-un dosar de evaziune fiscală. Procurorii l-au acuzat pe Florin Ecobici că nu a plătit la timp impozitele și taxele datorate statului din activitatea de transport a firmei sale, iar magistrații au decis condamnarea lui la 2 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată și înlocuită tot cu un termen de 2 ani. Și tot pentru 2 ani acestuia i-a fost interzis dreptul de a se implica în afaceri după executarea pedepsei principale. În acest interval de timp el trebuie să presteze și 80 de zile de muncă în folosul comunității și, de asemenea, trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, fiind obligat inclusiv să își justifice mijloacele de existență. Din prejudiciul care i se impută inculpatul a achitat deocamdată doar 1000 de lei, instanța reținând că inculpatul mai are de plătit 80.654 de lei. Magistrații au dispus desființarea mai multor documente contabile pe care acesta le folosise în contabilitate ca urmare a relațiilor comerciale pe care le avea la unitățile miniere din Valea Jiului. “Dispune desfiinţarea înscrisurilor folosite în relaţiile comerciale, după cum urmează: – relaţia comercială dintre SC Eramyflor Tour SRL Tg-Jiu şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA (12 facturi)(…) – relaţia comercială dintre SC Eramyflor Tour SRL Tg Jiu şi Societatea Naţională a Huilei SA (20 facturi)(…) reprezentând „servicii transport” conform contractului nr. 146 din data de 20.05.2013; În temeiul art. 12 din legea 241/2005 dispune ca inculpatul să nu fie fondator, asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi”, au decis judecătorii gorjeni. Verdictul dispus de instanță nu este definitiv, putând fi contestat de inculpat, dar și de procurori. Prin sentința respectivă magistrații l-au obligat însă pe Ecobici să achite statului 1300 de lei drept cheltuieli judiciare.Patronul unei firme din Târgu-Jiu, care a derulat afaceri cu unitățile miniere din Valea Jiului, a fost condamnat acum de judecători la închisoare cu suspendare într-un dosar de evaziune fiscală. Procurorii l-au acuzat pe Florin Ecobici că nu a plătit la timp impozitele și taxele datorate statului din activitatea de transport a firmei sale, iar magistrații au decis condamnarea lui la 2 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată și înlocuită tot cu un termen de 2 ani. Și tot pentru 2 ani acestuia i-a fost interzis dreptul de a se implica în afaceri după executarea pedepsei principale. În acest interval de timp el trebuie să presteze și 80 de zile de muncă în folosul comunității și, de asemenea, trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, fiind obligat inclusiv să își justifice mijloacele de existență. Din prejudiciul care i se impută inculpatul a achitat deocamdată doar 1000 de lei, instanța reținând că inculpatul mai are de plătit 80.654 de lei. Magistrații au dispus desființarea mai multor documente contabile pe care acesta le folosise în contabilitate ca urmare a relațiilor comerciale pe care le avea la unitățile miniere din Valea Jiului. “Dispune desfiinţarea înscrisurilor folosite în relaţiile comerciale, după cum urmează: – relaţia comercială dintre SC Eramyflor Tour SRL Tg-Jiu şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA (12 facturi)(…) – relaţia comercială dintre SC Eramyflor Tour SRL Tg Jiu şi Societatea Naţională a Huilei SA (20 facturi)(…) reprezentând „servicii transport” conform contractului nr. 146 din data de 20.05.2013; În temeiul art. 12 din legea 241/2005 dispune ca inculpatul să nu fie fondator, asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi”, au decis judecătorii gorjeni. Verdictul dispus de instanță nu este definitiv, putând fi contestat de inculpat, dar și de procurori. Prin sentința respectivă magistrații l-au obligat însă pe Ecobici să achite statului 1300 de lei drept cheltuieli judiciare.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL