Realitatea Gorjeana

Din Stoina, cu drag

 | 14 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Deși e întâlnit și la alte popoare din Balkani, noi, românii, simțim mărțișorul că este cumva al nostru, că are cumva rădăcinile în zona dintre Dunăre-Tisa-Nistru. Când am decis organizarea unui muzeu dedicat mărțișorului, am dorit a construi și un punct de promovare, susținere a acestei tradiții în lume. În acest moment 4 milioane de români trăiesc în afara țării, mai sunt mulți neromâni care au studiat în România. Un exemplu sunt asociațiile celor care au studiat în România din Orientul Mijlociu, foarte puternice. Mai sunt mulți care studiază cultura, limba română. Ori pentru oricare dintre aceștia e potrivit să-i ajutăm a ajunge să simtă sărbătoarea de mărțișor. E unul din cele mai frumoase simboluri din tradiția românească. În bucățica aceea de șnur se adună o grămadă de simboluri, începând cu unirea celor două principii masculin și feminin și terminând cu victoria vieții asupra morții. Nu avem noi în Stoina vreun copyright special asupra mărțișorului. Dar avem în schimb dorința puternică de a promova aceasta și alte tradiții românești. Și dorim și deja reușim să nu facem aceasta singuri, avem deja prieteni care ne ajută și sunt alături de noi. Inclusiv acest număr special al ziarului este o colaborare. Noi am considerat potrivit ca cei care primesc mărțișoarele noastre să aibă alături și o bucată din realitatea gorjeană. Pentru cei ce învață limba română va fi o bucățică de Românie vie. Și o parte tare frumoasă a României. În 4 martie inaugurăm oficial muzeul mărțișorului. Lucrăm acum la site-ul web, dar pagina facebook este deja funcțională. Am fi bucuroși ca și orice poveste legată de mărțișor sau imagini ale sărbătorii de mărțișor oriunde în lume să ajungă și la noi.
Cu cele mai bune gânduri,Ioana Buse, primar Stoina

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL