Din Vol. „CUGETĂRI PRINTRE HAZLÂCURI” de Ion Vîlceanu Văleanu

353

Conştiinţa de sine este plămădită îndelung de acurateţea cugetării.
Nobleţea obligă, bădărănia tolerează.
Gunoiul ştie unde să se ascundă, pentru a nu fi dus cu preşul.
Şoapta nu produce ecou, e discreţia iubirii.

Tăcerea e ca mierea, când şi căluşul e fagure.
Cartea e memoria trecutului cu postfaţă în viitor
Când talentul nu face doi bani, îl completează prostia în valută.
Dacă clipa-i fericire, la ce bun veşnicia?
Femeia e perla naturii şlefuită minuţios de bijutierul Creator.
Uneori mana cerească, devine calamitate pământească.
E monument al prostiei, însă greu îl suportă soclul.
Dialogul capetelor pătrate, are loc la masa rotundă.
Când vecinul n-are capră, i se doreşte să-i trăiască soţia.
Când bostănăria e păzită, hoţul îşi iese din pepeni.
În satul fără câini, din ţara lui Papură Vodă a luat fiinţă fundaţia „cuţu,cuţu” care apără drepturile omului.
În cascada râsului, umorul îşi săpuneşte partenera…, gluma proastă.
În umor, ideea e să pricepi tâlcul altfel, intri la idei.
Rufele se spală în familie, se scrobesc la partid şi se storc la parchet.
Nu s-a servit masa la bufetul parlamentului din lipsă de cvorum.
Pila, marea avere socialistă a fost retrocedată in integrum ca şpagă.
Banul fiind ochiul necuratului, G Becali, se fereşte să-l strângă, însă Dumnezeu îl obligă de fiecare dată.
Porţile s-au schimbat, temenelele au rămas aceleaşi.
Un ageamiu boiangiu din raiaua din nordul Dunării a inventat culoarea portocalie, pentru care a fost uns BEI de stinge.
Caimacanul din raiaua Victoria, dacă nu-i sictirit bine de Efendibei, nu iese cu belea pentru media.
Cel mai bun chilipir al ageamiilor, este în alişvelişurile politice
Beiul se aştepta să fie sictirit, dar nu la o aşa cacealma.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here