Am purtat toată copilăria și adolescența cercelușii de aur și peruzele primiți de la tanti Viorica și nenea Jean, la botezul meu din iunie 1936. Se poate spune că atunci i-am cunoscut pentru prima dată.
Am crescut în casa bunicilor mei, Toma și Florica Măruță, din Suseni, înconjurată de dragostea lor și de prezența celor mai apropiați lor, dintre care n-au lipsit nenea Jean și Tanti Viorica. Între bunicul meu Toma și fratele său Ion Măruță, atunci ministru al comerțului, Jean Bărbulescu, poetul Vasile Militaru s-a legat o prietenie atât de puternică, încât ei își spuneau “frate”: Frate Jane, Frate Toma, frate Vasile. A fost o perioadă frumoasă, prosperă, în care cultura și culturalizarea satelor gorjene s-a aflat într-un fel de apogeu: ziarul “Gorjanul” era îndrumătorul, mediatorul și susținătorul, din acest punct de vedere.
În copilărie, am fost de foarte multe ori în casa lui nenea Jean si tanti Viorica, ce se afla pe Bulevardul Brâncuși (pe colț casa colonel Ică Lupulescu, apoi casa Jean Bărbulescu). Curtea casei cu etaj avea ieșire în Calea Victoriei, unde se afla Tipografia familiei Bărbulescu. Prin intermediul ziarului „Gorjanul” gorjenii erau informați de absolut tot ceea ce se întâmpla în țară, dar mai ales în județul nostru, din toate punctele de vedere, și nu numai din punct de vedere cultural. Și din punct de vedere cultural, nu numai monden, ziarul Gorjeanul a fost un important factor în județul Gorj. A fost un om al faptelor mari, nu numai ca făuritor de act cultural, ci și a celor de mare omenie. Aș putea da multe exemple: Avalanșa refugiaților din Basarabia, care a produs atâtea tragedii, despărțind părinți de copii. Exemplu: familia Căun Dionisie: tatăl și fiul au reușit să treacă în România, tatăl singur, iar fiul, care era elev, cu clasa și dascălii. S-au pierdut. Tatăl a ajuns la Târgu-Jiu și și-a căutat de lucru, fiind angajat de familia Bărbulescu. Prin intermediul presei, copilul Dionisie Căun și-a găsit tatăl în Târgu-Jiu, la familia Bărbulescu. Jean Bărbulescu s-a ocupat de școlirea lui Dionisie, care a terminat Academia Comercială și s-a căsătorit cu Marcela Voiculescu, altă vitregită a sorții. După naționalizarea tipografiei, dar și a casei, Jean Bărbulescu a locuit pe strada 1 Mai (actualmente Ecaterina Teodoroiu), la finul dumnealor, doamna și domnul Nedan. În timpul pușcăriei lui nenea Jean, tanti Viorica a locuit împreună cu soții Nedan, care și ei au fost naționalizați. S-au mutat toți trei într-un apartament. A venit și vremea eliberării, iar nenea Jean nu și-a găsit de lucru decât portar la SOVROM PETROL. În acest timp, a avut loc o întâlnire între el și Monu Nicolescu, un alt vitregit al soartei, care nici el nu și-a găsit loc de muncă, decât la o școală din Rovinari –Poiana.
La o întâlnire, Jean Bărbulescu îi spune lui Nicolescu-Monu:
………………..
Mama ei de viață…
Ce-a făcut soarta din om!
Tu dascăl de limba rusă
Iar eu paznic la Sovrom.
După moartea lui nenea Jean, am ținut legătura cu tanti Viorica. Am dus-o la București și la Târgoviște, acolo unde locuiau nepoții ei. Aici, ne vizitam foarte des. În ciuda vitregiilor de tot felul, a rămas până la sfârșitul zilelor o persoană veselă și plină de umor. De câte ori trec prin cimitir, pun la mormântul dumnealor un buchet de flori.
