După comerţul cu mărţişoare, Peste 300 de milioane, în conturile Primăriei

461

Municipalitatea a încasat nu mai puţin de 31.707 lei de la comercianţii care şi-au vândut produsele la Târgul de Mărţişor. Au fost 110 participanţi la acest târg, însă încasările au fost mai mici spre deosebire de anii precedenţi, dat fiind faptul că perioada de comercializare a mărţişoarelor a fost mai scurtă.

În acest an, la Târgu-Jiu au venit mai mulţi comercianţi de mărţişoare, spre deosebire de anii trecuţi. Cu toate acestea, încasările au fost sub aşteptări şi sub nivelul celor din anii trecuţi.  “În acest an, la Târgul de Mărţişor am avut 110 participanţi şi încasările s-au ridicat 31.707 lei. Numărul participanţilor a fost în creştere, dar încasările mai mici pentru că s-a început cu o săptămână mai târziu, faţă de anii precedenţi”, a menţionat Florin Munteanu, reprezentantul Primăriei Târgu-Jiu.
Trebuie amintit faptul că municipalitatea nu a majorat taxele pentru comercianţi, acestea rămânând la nivelul  anilor trecuţi. De asemenea, trebuie precizat faptul că doamnele şi domnişoarele comerciante au fost scutite de la plata taxelor în zilele de 1 şi 8 martie.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here