„E mai uşor să discreditezi o şcoală!”

617
SarapatinPentru acela care vine din afara spaţiului educaţional, trebuie să recunoaştem că şcoala rămâne un sanctuar al preocupării de a lumina mintea şi sufletul tinerilor, dar, dincolo de orice îndoială şi de o firească neîncredere de sorginte ziaristică, a vedea răul cu orice preţ şi a întina firma unei instituţii, printr-un reportaj în care se proclamă cu ostentaţie „cod roşu – calamităţi la catedră”, considerăm că demersul reportericesc depăşeşte anumite limite ale deontologiei profesionale!

Faptul că îţi începi „investigaţia” cu o apreciere cu pretenţia de a impune ideea că, de fapt, „Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu-Jiu este printre cele mai slab cotate instituţii de învăţământ din municipiu”, demonstrează că emiţi ab initio pretenţii de evaluator competent şi de judecător suveran al unei clasificări care întinează un întreg colectiv de cadre didactice şi chiar munca de aproape o jumătate de veac a unor oameni care au dăruit generaţiilor de tineri bucuria sublimă a dragostei de învăţătură! Recunoaştem că în acţiunea desfăşurată cu prilejul comemorării Holocaustului, în derularea „filmului acţiunii” apar şi momente în care emoţia pune stăpânire pe interlocutor, în cazul nostru, d-na prof. Liliana Păun, aflată la primul an de activitate în această şcoală, că apar bâlbâieli şi expresii necontrolate, reacţii care frizează ridicolul, dar dacă se afirmă cu ironie că ar fi vorba despre unul dintre „cadrele didactice mai răsărite ale liceului”, prin invitaţia de a face „cunoştinţă cu o calamitate, titulară la catedra de istorie”, considerăm că se urmăreşte, cu orice preţ, atacul direct la persoană, iar persoana direct vizată este chiar directorul instituţiei de învăţământ, d-na prof. Elvira Şarapatin, de curând „unsă” în funcţia de director şi foarte decisă în iniţiativele sale, de a schimba o anumită stare de lucruri şi de a veni cu un stil mai dinamic şi mai direct în acţiunile întreprinse în şcoală şi în relaţia cu partenerii economici şi sociali! Aprecierea care i se face, de a avea „calităţi” şi „foarte mult fler”, credem că este îndreptăţită şi apare ca o formulă inspirată în reportajul respectiv! Aşa cum preciza d-na director, „uneori e mai uşor să discreditezi o şcoală, aruncând o umbră de îndoială asupra elevilor şi a cadrelor didactice dintr-o Şcoală Europeană, aşa cum este liceul nostru”, invocându-se un exemplu care este departe de a fi relevant în ochii opiniei publice!

Desigur, dl. ziarist Daju, în goana sa neostoită după senzaţional, are şi meritele sale, pentru că a surprins cu acribie unele dintre sincopele momentului evocator, care nu au tangenţă cu scopul strict educaţional, pur şi simplu, pentru că nu se văd „beneficiile acestei activităţi didactice”, dar din perspectiva interesului comercial şi a succesului la public, problema e mult mai nuanţată şi credem că merită privită cu multă luare aminte! Poate că există multe posibilităţi de a organiza şi a desfăşura o asemenea acţiune, poate nu a fost folosită cea mai eficientă strategie de management educaţional cu acel prilej, şi trebuie să recunoaştem cu sinceritate acest lucru, iar cele relatate confirmă acest adevăr, dar în finalul reportajului, recursul care se face la aşteptarea legată de „poziţia inspectorului şcolar general”, considerăm că se dovedeşte mai mult o intenţie de a discredita şcoala aceasta, chiar de a face dintr-un reportaj de investigaţie şi un prilej de răfuieli politice!
Vasile GORJEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here