Eveniment de înaltă ținută, la Târgu-Jiu, de Ziua Culturii Naționale

479

Luni, 15 ianuarie 2018, autoritățile din județul Gorj au organizat o serie de evenimente în scopul marcării cum se cuvine a Zilei Culturii Naționale. La manifestare a fost prezent și Paul Claudiu Cotîrleț, care din luna noiembrie 2017, conduce Departamentul Centenar, având funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii.

Manifestările prilejuite de Ziua Culturii Naţionale au debutat la ora 10.00 –cu deschiderea oficială „2018- Centenarul Marii Uniri în Gorj”, la Teatrul “Elvira Godeanu” Târgu-Jiu. Cuvântul de deschidere a fost susţinut de către președintele Consiliului Județean Gorj, urmat de alocuțiuni ale reprezentanților autorităților publice centrale, prefectul județului Gorj și primarul municipiului Târgu-Jiu. „Acest eveniment prilejuiește pentru județul nostru, deschiderea oficială a programului cultural 2018 Centenarul Marii Uniri în Gorj, cei 100 de ani de acasă. În același timp, doresc să salut prezența în sală a domnului Paul Claudiu Cotîrleț, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, coordonator al Departamentului Centenar, pentru că a dat curs invitației noastre și se află la Târgu-Jiu. Începând cu 1 decembrie 1918, tânăra Românie, cu sânge dacic milenar, afirmată ca stat modern, democratic, începe să-și închege personalitatea, își exprimă identitatea națională ferm, liber și unitar. (…) celebrarea Marii Uniri de la Alba Iulia trebuie abordată cu foarte mare maturitate și ne putem considera norocoși că ne este dat să trăim astfel de clipe, pe care, personal, le consider istorice”, a declarat Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județeam Gorj.
Secretarul de stat Paul Cotîrleț a vorbit, la Târgu-Jiu, despre însemnătatea evenimentelor de acum o sută de ani, felicitând, totodată, autoritățile gorjene pentru cele peste 50 de proiecte depuse la Ministerul Culturii. „Orașul Târgu-Jiu a fost și rămâne în istorie și în conștiința publică prin cel puțin două mari repere de înaltă ținută. Se cuvine să amintim astăzi, în anul Centenarului, despre luptele eroice din zona Defileului Jiului, purtate în octombrie 1916, când trupele române comandate de generalul Ion Dragalina au desfășurat bătălia pentru apărarea celei mai favorabile artere de legătură cu Transilvania, reușind întârzierea coloanelor inamice venite din Transilvania. Participarea populației civile la aceste lupte, împreună cu armata, a constituit alături de jertfa militarilor o dovadă de patriotism și dăruire supremă, în condițiile în care superioritatea inamicului era covârșitoare..(…) se cuvine să nu uităm că înaintașii și contemporanii noștri au îmbogățit prin contribuția lor patrimoniul culturii universale. Celebrăm 100 de ani de la Marea Unire. Este datoria noastră, a tuturor cetățenilor și a forțelor politice, să ducem România la un nou stadiu de modernitate. Țin să vă felicit pentru cele 56 de proiecte pe care județul dumneavoastră le-a înaintat Ministerului Culturii și Identității Naționale, proiecte care cu siguranță vor celebra așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri”, a mărturisit secretarul de stat Paul Cotîrleț.
Vicepreședintele Consiliului Judeţean Gorj a susţinut o alocuțiune evocatoare; de asemenea, în cadrul evenimentului s-a dat citire Rezoluției de la Alba Iulia 1918. Manifestarea a cuprins și lansări de carte, momente artistice, dar și un vernisaj de expoziție foto-documentară și etnografică – „Frânturi de istorie gorjeană”.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here