“Fii pregătit” la provocările zilei de azi

541

Recent am avut ocazia odată cu desfăşurarea campaniei iniţiată de IGSU şi Fundaţia pentru SMURD să văd şi de ce nu să particip la câteva lecţii de prim ajutor, prezentate în cadrul campaniei „Fii Pregătit” de personalul structurilor locale mai sus amintite la Tg Jiu ca al 22 –lea oraş unde caravana a poposit.

După cum ne mărturisea maiorul Cornel Bărdulete, şeful structurii din cadrul ISU Gorj, care se ocupă cu pregătirea populaţiei, campania s-a dovedit o reuşită prin prezentare reală a principalelor tipuri de dezastre naturale, ce pot apărea precum şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a face faţă acestor nedorite fenomene.
2Centrul mobil, ce a fost prezent cu această ocazie în Piaţa Prefecturii din Tg-Jiu, o minunăţie a tehnicii dotat cu toate echipamentele necesare instruirii populaţiei, inclusiv simulatoare pentru o privire cât mai reală asupra dezastrelor naturale, ce se pot produce, a acaparat atenţia celor prezenţi indiferent de vârstă.
Văzând toate acestea mi-am amintit că în proximitatea Zilei Mondiale a Protecţiei Civile au fost prezentate câteva repere legate de istoricul organizaţiilor, ce de-a lungul vremii s-au preocupat pentru protejarea cetăţenilor în faţa fenomenelor violente, desfăşurate pe timp de pace ori război. Iată deci să reluăm pentru cititorii noştri câteva date:
3Prima atestare a unei organizaţii ce şi-a propus protecţia populaţiei este din anul 1931 când generalul medic francez Georges Saint Paul a fondat la Paris „Asociaţia Leii din Geneva”. Prin înfiinţarea acestei organizaţii medicul a dorit să definească și să creeze în toate ţările zone ori teritorii neutre recunoscute, unde anumite categorii de populaţie civilă (femei, copii, bolnavi sau invalizi) să se poată refugia pe timpul dezastrelor.
Mai târziu la iniţiativa asociaţiei mai sus menţionate Parlamentul Francez adopta o rezoluţie din anul 1935 a Ligii Naţiunilor. Generalul medic a murit, dar asociaţia fondata de el a fost transferată de la Paris la Geneva.
4În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deşi au fost formate o serie de concepte beligeranţii nu au acceptat crearea si recunoaşterea acestor zone neutre.
După război Henri George prietenul și colaboratorul generalului medic publica lucrarea „Războiul Modern și Protecţia Civilă” un veritabil manifest public, unde sunt consemnate experienţele lui Saint Paul și unde este prezentată ideea de a se crea o zonă neutră numită Zona Geneva. În cadrul acestui perimetru se combină protecţia populaţiei cu protejarea, unde era posibil şi a monumentelor artistice și istorice ori chiar a unor oraşe.
5Astăzi Organizaţia Internaţională de Apărare Civilă este o structură al cărei obiectiv principal este dezvoltarea de către state a structurilor, ce asigură protecţia și asistența populaţiei, a proprietăţii și a mediului în caz de calamităţi pe timp de pace.
La nivelul statelor comunitare s-au pus bazele creării și dotării unor module de protecţie civilă cu specializări multiple având o mare capacitate de manevră, autonomie și timp de răspuns adecvat cerinţelor actuale.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here