Gorjenii pot alege „O săptămână la munte”

526

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc păstrează tradiţia în fiecare an şi lansează ediţia de toamnă a programului “O săptămână la munte”, în perioada 2 noiembrie – 19 decembrie 2014. Prin derularea acestui program se doreşte creşterea gradului de ocupare al unităţilor de cazare din zona montană şi asigurarea accesului la odihnă a unui număr cât mai mare de turişti. Pentru acest program, s-au înscris unităţi de cazare din mai multe zone ale ţării, precum Herculane, Braşov, Buşteni, Cluj, Predeal, Sinaia, Poiana Ţapului, Poiana Braşov, Gura Râului. În cadrul programului „O săptămână la munte”, gorjenii trebuie să ştie că pot merge cu copiii la unităţile înscrise în program, micuţii până la 7 ani beneficiind de gratuitate la cazarea în cameră cu părinţii.
Tarifele pentru gorjenii care vor să îşi facă o vacanţă la munte, la hotel, vilă sau cabană de două stele, pentru un sejur de 5 nopţi, vor plăti aproximativ 160 de lei de persoană. La un hotel, vilă sau cabană de trei stele, tariful ajunge la aproape 300 de lei de persoană, iar cei care preferă unităţile de cazare de patru stele, vor plăti în jur de 370 lei de persoană, pentru toată perioada de cazare. Aceste tarife stabilite de FPTR nu includ mesele zilnice.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here