Realitatea Gorjeana

Halloween la bibliotecă

 | 02 noiembrie 2012, 01:02 | 0 comentarii | 

Halloween-ul a fost sărbătorit zilele trecute şi la filiala pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Costumaţi în vrăjitoare, zâne sau alte personaje, zeci de elevi din municipiu s-au distrat desenând, au vorbit despre semnificaţia sărbătorii de Halloween şi au interpretat câteva scenete.

Semnatura eletronica CertDigital

Pentru al doilea an consecutiv, la sediul filialei pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu-Jiu au fost organizate o serie de activităţi dedicate sărbătorii de Halloween. „Ideea organizării acestui eveniment a venit chiar de la copii. Ei au sărbătorit Halloween-ul la şcoală şi s-au gândit că ar fi plăcut să facă acest lucru şi la bibliotecă. Ieri (n.r. 31 octombrie 2012) am organizat un atelier de creaţie în cadrul căruia copiii au realizat desene cu imagini specifice acestei sărbători, desene ce au fost expuse la sediul bibliotecii. Astăzi (n.r. joi) am primit vizita a 24 de elevi de la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, clasa a III-a E. Copiii au venit costumaţi în diverse personaje şi au interpretat câteva scenete scrise de Mircea Sântimbreanu: „Unde se varsă Nilul”, „Un şmecher la lecţie” şi „Între prietene””, a spus bibliotecara Fabiola Neacşu. Copiilor le-a plăcut foarte mult vizita la bibliotecă, mai ales că au avut ocazie să se costumeze în zâne, vrăjitoare, fantome şi alte astfel de personaje. „A fost superb Halloween-ul pentru că m-am distrat împreună că colegii. Vreau să mai facem asta şi la anul”, a spus Raul, unul dintre elevii care au sărbătorit ieri Halloween-ul la bibliotecă. Dorinţa acestuia este în mod sigur împărtăşită şi de ceilalţi colegi ai săi, care au descoperit că o vizită la bibliotecă poate fi foarte interesantă.
R.L.
 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL