La aniversarea unui mare general

După cum clepsidra istoriei îşi scurge nestingherit nisipul timpului neiertător, se cuvine nouă, trăitorilor vremelnici, să stăm treji cu mintea, gândul şi sufletul, la valorile umane, care strălucesc ca aurul, aidoma stelelor de pe cer.
Dacă am pătrunde în vasta galerie a BRAVILOR GENERALI, luptători neînfricaţi pentru Independenţa ţării, printre care aş aminti pe Alexandru Anghelescu, Alexandru Cernat, Alexandru Tell, Dimitrie Lecca, Gheorghe Anghelescu, Gheorghe Rasoviceanu, Ion D. Culcer, Nicolae Haralambie, Nicolae Tătărăscu, etc., dacă, din dragoste pentru neam şi ţară, am face acelaşi lucru pentru GENERALII- EROI din cele două războaie mondiale, dacă am învăţa să preţuim cum se cuvine şi pe GENERALII care ne-au mai rămas, înfruntând curajos timpul, urcându-i treptele cu emoţie şi cutezanţă, atunci am pricepe rostul faptelor de arme, săvârşite de aceşti MARI BĂRBAŢI ai NEAMULUI.
Printre aceşti MINUNAŢI VETERANI ai ISTORIEI, scrise cu sânge de luptător neînfricat, zăbovesc câteva clipe preţioase, pentru ca, împreună cu Dv., GORJENI SENSIBLI la URMELE TRECUTULUI, să memorăm scurte pagini din viaţa şi activitatea DOMNULUI GENERAL de BRIGADĂ(r) CONSTANTIN ISPAS.
A văzut lumina zilei în satul Turcineşti, la 23 august 1925. Era într-o zi de duminică şi ne place să credem că Dumnezeu s-a bucurat că l-a adus pe lume. Născut într-o familie de ţărani nevoiaşi dar harnici şi credincioşi, copilul Constantin Ispas a îndurat, alături de cei dragi, sărăcia şi amarul. O suferinţă cumplită i-a cuprins sufletul său de copil, peste care însă s-a aşternut grabnic vălul ambiţiei de a munci. Ambiţiei de a rezista în acele condiţii grele i-a venit în sprijin bucuria de a fi împreună şase suflete, căci Constantin Ispas mai avea trei fraţi, părtaşi la aceleaşi nevoi şi lipsuri amare.
Dar vremurile tulburi au adus cu ele şi boala necruţătoare a TBC-ului.Acea maladie perfidă i-a îmbolnăvit pe aproape toţi şi drama sfâşietoare a familiei Ispas a deschis larg porţile,semănând durere şi lacrimi de suferinţă la pierderea primului copil.Microbul tifosului, care a secerat vieţi nevinovate, i-a cuprins şi pe ceilalţi doi fraţi, pierderea lor însutind suferinţele adânci ale oropsiţilor părinţi. Mai rămăsese, ca un grăunte de aur, pentru cei doi părinţi prea greu încercaţi, doar copilul Constantin Ispas.
Teama de a nu-l pierde şi pe acesta a îndemnat-o pe mamă să-l pună în car pe Constantin şi să-l ducă la Spitalul orăşenesc, să-l consulte renumitul doctor Hasnaş. Verdictul a fost cutremurător: copilul Constantin era bolnav de TBC. Cineva i-a dat mamei o reţetă vindecătoare, care a făcut minuni şi i-a salvat băiatul.
Copilului fără copilărie, Dumnezeu i-a hărăzit destinul în ziua marelui praznic împărătesc al Maicii Domnului, la hramul satului, care se păstrează şi astăzi. Atunci, la 15 august 1938, în după- amiaza zilei de luni, o zi însorită şi aducătoare de noroc nu numai pentru băiat, ci şi pentru părinţi,un al doilea înger păzitor al lui Constantin s-a oprit în faţa casei. Era un ofiţer chipeş, pe nume Traian Diaconescu, fostul prieten din copilărie al tatălui băiatului.Îi cerea să-l ducă pe copilul cel oacheş la Bucureşti şi tatăl, cu bucurie în suflet şi cu lacrimi pe obrajii brăzdaţi de suferinţele îndurate, a încuviinţat plecarea lui Constantin. Salvatorul său, cum îi place să spună şi azi, după atâta timp, nu numai că l-a salvat din sărăcie, ci i-a croit un drum drept şi sigur , pe măsura vocaţiei şi talentului băiatului.
Călit la şcoala aspră a milităriei, Constantin a fost admis, prin concurs, la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, unde a sorbit cu nesaţ muzica clasică şi universală, sub bagheta unor muzicieni şi dirijori celebri, precum Ion Chirescu, Ion Dumitrescu şi Ionel Perlea.
Voluntar în primăvara anului 1944, a fost trimis pe front cu Regimentul de Gardă 6 „Mihai Viteazul”. În luna iulie, grav rănit, a fost operat la Spitalul nr. 314 Budeşti, situat la 30 km de Bucureşti.
În 1948, în luna noiembrie, a fost din nou încorporat în armată, pentru a-şi completa serviciul militar, la Regimentul 5 Artilerie Grea Braşov. După absolvirea Şcolii Militare de subofiţeri politici Breaza, a fost avansat, iniţial , în gradul de sergent major. După două zile, fiind şef de promoţie, a fost avansat locotenent. Împreună cu ceilalţi şefi de promoţie, a fost trimis la Sibiu, pentru acordarea oficială a gradului. Acest eveniment s-a petrecut într-o zi de vineri, 30 decembrie 1949.
Peste cinci ani, în toamna anului 1953, în urma unui examen foarte riguros, cu foarte mulţi candidaţi, locotenentul Constantin Ispas a fost admis la Facultatea de arme întrunite. După 3 ani de studii, a fost selecţionat şi numit lector-asistent, apoi, profesor, la catedra de tactică generală şi artă operativă din Academia Militară.
În toamna anului 1966, destinul l-a aruncat într-un domeniu complet nou şi deosebit de pretenţios- tehnica electronică de calcul. A urmat, apoi, între 1968-1971, la zi, Cursul postacademic superior de cibernetică şi Cursul postuniversitar de management şi consulting.
Sub egida Editurii Militare, în cursul anului 1974, ofiţerul Constantin Ispas s-a bucurat de a doua carte de mare succes, în care a tratat modalităţi de aplicare a teoriei matematice în alegerea variantei optime a deciziei. Din acest moment , mult apreciatul ofiţer a trăit permanent sub zodia activităţii intense şi a aspiraţiilor pentru autodepăşire.Timpul i-a dimensionat viaţa, rostuindu-i mari realizări şi împliniri, toate acestea numai pe măsura valorii Domniei sale. Deşi viaţa i-a fost un permanent câmp de luptă, a ştiut să ia din ea tot ce a fost frumos, util şi plăcut, făcând din valorile de bine şi de adevăr virtuţi sacre.
Valoarea reală şi indubitabilă a acestei mari personalităţi gorjene şi nu numai stă pe doi piloni uriaşi, care se numesc MUZICA şi MATEMATICA. Cu măiestria-i inegalabilă, distinsul şi exigentul general gorjean a făcut matematica să cânte solfegii şi arii pe notele muzicale ale tacticii militare. Uimitor lucru e să ai o asemenea îngemănare de vocaţie aleasă, dublată de ambiţie nemăsurată şi talent suficient pentru încheierea, în mod strălucit, a operei sale de excepţie!
Pot afirma, fără a greşi, că Domnul General a fost un neobosit cercetător şi un permanent căutător de ADEVĂR. Şi-a ales , cu mare grijă, aliaţi de nădejde, precum adesea mărturisea:
-„Sentimentul de mulţumire că aparţine generaţiei care a dus lupta sfântă de eliberare a ţării;”
-„Fericirea fiinţei omeneşti, ca şi desăvârşirea ei stau în a ne face datoria”;
-„Nimic nu ne face mai necesari în viaţa umană ca dragostea şi respectul pentru semenii noştri”.
Viaţa Domnului General, o dramă, presărată cu secvenţe ample de roman, a fost mereu nedespărţită de marile-i pasiuni: armata, căreia i-a dăruit toată priceperea şi puterea fiinţei sale, drumeţiile făcute pe toate meleagurile ţării şi dorinţa arzătoare de a face orice lucru cât mai bine şi de a şti necontenit ce e mai bun în lume. Toate acestea i-au dat mari satisfacţii şi, acum, la anii senectuţii, simte încă freamătul căutărilor de valori, în viaţa petrecută sub aureola demnităţii şi a muncii necontenite.
Valurile vieţii l-au purtat , nu de puţine ori, pe cărări întortocheate. Cariera sa muzicală, începută frumos şi cu reale perspective, s-a întrerupt brusc, în urma rănilor cauzate de cutremurul din 1940. În perioada iunie 1941-aprilie 1944, a plecat pe front, cu Regimentul de Gardă 6”Mihai Viteazul”, în campania din Rusia. Aceste două mari încercări l-au marcat profund,dar a avut puterea să se ridice deasupra lor; oţelindu-i trupul şi dorinţa de a ieşi învingător.
Domnul General Constantin Ispas a înfiinţat, în anul 1990, FILIALA JUDEŢEANĂ GORJ a VETERANILOR de RĂZBOI, care avea atunci 20.000 de veterani.În 15 ani de cercetare documentară în arhivele militare, ilustrul OM de arme şi VETERAN de război a reuşit să reconstituie o parte din ISTORIA MILITARĂ a GORJULUI, prin editarea celor cinci volume „NEMURITORII”.
S-a călăuzit,în scrierile Domniei sale, după nemuritoarele slove ale marelui cărturar MIRON COSTIN, slove pe care le păstrează şi acum nealterate în suflet: “Nemurirea oamenilor s-ar stinge de n-ar avea în cuget amintirea trecutului”.
Bărbat puternic şi curajos, disciplinat, cu simţul datoriei şi al onoarei, Domnul General Constantin Ispas este şi va rămâne un monument de inteligenţă şi de cultură.Ţara şi mai ales Gorjul şi noi,cei care îl cunoaştem, îi datorăm un profund respect, gândurile sincere de recunoştinţă, cinste şi prietenie.
Tot ce a scris, pentru Gorj şi ţară, nu s-ar fi putut realiza fără distinsa Doamnă General, care i-a fost şi îi este permanent un adevărat înger păzitor!
Acum, ca şi întotdeauna, la împlinirea venerabilei vârste de 91 ani, vă înconjurăm, DOMNULE GENERAL, cu toată bucuria şi stima pe care v-o purtăm!
Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă întărească, alături de minunata Dv. Doamnă, mai ales pentru sfinţenia cu care aţi nemurit numele atâtor eroi şi veterani de război! LA MULŢI ANI, STIMATE DOMNULE GENERAL!
Prof. Ion Făgaş