Mai puţini miei, sacrificaţi de Paşte!

561

În săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost sacrificaţi peste 3.300 de miei în târgurile autorizate la nivel de judeţ. Potrivit lui Nicolae Călescu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, pentru Paştele din acest an, la nivelul judeţului, au fost autorizate trei puncte, Piaţa Litovoi din Târgu-Jiu şi Pieţele Agroalimentare din Motru şi Novaci. “Pe parcursul săptămânii trecute, în Gorj s-au sacrificat 3.399 de miei în toate cele trei centre autorizate din judeţ. Mai precis, la Târgu-Jiu s-au sacrificat 3.111 miei, 176 la Novaci şi 112 în centrul de la Motru. Precizez faptul că în toate cele trei puncte de sacrificare din judeţ nu s-au înregistrat probleme. Totuşi, faţă de anul trecut când în cele trei centre autorizate s-au sacrificat peste 3.900 de miei, numărul mieilor sacrificaţi este mai mic şi probabil acest lucru se datorează faptului că în acest an Paştele a fost mai devreme, iar mieii au fost cam mici”, a spus şeful DSVSA Gorj. Medicii veterinari nu s-au confruntat cu probleme, toţi mieii care au fost tăiaţi respectând normele în vigoare, iar crescătorii acestora au avut asupra lor certificatele medicale veterinare aferente.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here