Manifestări dedicate Centenarului Unirii cu Basarabia, la Târgu-Jiu

535

Autoritățile județene au stabilit programul evenimentelor dedicate Centenarului Unirii cu Basarabia, 27 martie 1918 – 27 martie 2018. Manifestările vor avea loc marți, 27.03.2018, orele 10.00 – 12.30, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu.

Marți, 27 martie 2018, între orele 10.00 și 12.30 Târgu Jiu, Palatul Administrativ – Piața Victoriei, nr. 2-4 se desfășoară ședința solemnă a Consiliului Județean Gorj, urmată de Alocuțiuni: Președintele Consiliului Județean Gorj: Prefectul Județului Gorj, Primarul Municipiului Târgu-Jiu și Î.P.S. Irineu – Mitropolitul Olteniei.
Programul continuă cu semnarea Acordurilor de Înfrățire dintre județul Gorj și Raioanele Ungheni și Călărași, ocazie cu care vor susține alocuțiuni: Vasili Marandiuc – Președintele Consiliului Raional Sîngerei, Ludmila Guzun – Președinta Consiliului Raional Ungheni, Sergiu Artene – Președintele Consiliului Raional Călărași și academician Vasile Tărâțeanu – Centrul Cultural Cernăuți – Ucraina.
Urmează o sesiune de comunicări științifice – „Gorjul, vatră de istorie românească”, Ediția a XXXIII-a, moderator prof. dr. Gheorghe Nichifor – vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, Președinte al Societății de Științe Istorice din România, Filiala Gorj
Susțin comunicări: Dr. Gheorghe Negustor – Cercetător științific – Institutul de Istorie al Universității „Babes-Bolyai” – Cluj Napoca – „Revoluția din Rusia și Marea Unire”: Prof. univ. dr. Toader Nicoară – Rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Vicepreședinte al Societății de Științe Istorice din România – „Sfatul Țării de la Chișinău și Unirea Basarabiei cu România”; Prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean – Decan al Facultății de Istorie a Universității din Craiova – „Familia Regală și Marea Unire”; Conf. Univ. Constanțiu Dinulescu – Facultatea de Istorie a Universității din Craiova – „Considerații privind prezența armatei române în Basarabia (dec 1917 – martie 1918)”; Prof. dr. Costin Scurtu – Directorul Muzeului Militar Național „Ferdinand” – Constanța – „Rolul armatei române din Dobrogea în apărarea Unirii Basarabiei cu România în perioada aprilie 1918 – decembrie 1919”; Dr. Cătălin Dumitrescu Rogojeanu – Cercetător științific – Muzeul Județean Deva – Comemorările – modalitate de promovare a identității și conștinței naționale.
Cu această ocazie, vor avea loc și lansări de carte, moderator fiind prof. Cornel Șomâcu: Prof. dr. Gheorghe Nichifor – „Maria, regina întregitoare de Țară și Neam” și Gheorghe I. Brătianu (sub îngrijirea lui Toader Nicoară) – „Acțiunea politică și militară a României în 1919”.
M. S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here