Marinică, SJA: „În decembrie primim 6 ambulanţe”

611

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj aşteaptă luna decembrie pentru a primi cele şase autospeciale promise. Maşinile care urmează să ajungă la SJA Gorj sunt tip B. Cât priveşte autoşenilata pe care o aştepta managerul Niculescu, se pare că pentru aceasta trebuie făcută o achiziţie separată.

La începutul acestei luni au fost repartizate, 51 de ambulanţe noi către serviciile judeţene însă Gorjul nu se regăseşte între judeţele care au primit ambulanţe.
În luna decembrie vor ajunge şi la noi şase ambulanţe. „Noi avem promisiune pentru luna decembrie, când se pare că vom primi şase ambulanţe tip B. Aveam promisiune şi pentru o autoşenilată, dar se pare că pentru aceasta trebuie să facem achiziţie separată”, a confirmat Marinică Niculescu, managerul SJA Gorj.
Conducerea Serviciului de Ambulanţă Gorj susţine că peste jumătate dintre maşinile din parcul auto au deja rulate distanţe de peste 500.000 de kilometri şi urmează să intre în reparaţii capitale.

Ambulanţele, pregătite pentru iarnă
Apropierea iernii nu îi sperie pe reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Cele 35 de autosanitare pe care SJA le are active sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece. Anvelopele de iarnă s-au păstrat în magazia unităţii, iar dacă va fi nevoie de unele noi, acestea se vor achiziţiona la momentul potrivit; de asemenea, unitatea are lanţuri pentru toate ambulanţele.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here