Realitatea Gorjeana

Medicii atrag atenţia asupra afecţiunilor cauzate de scăldat

 | 11 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Multe dintre piscinele de pe raza judeţului nostru au fost deja puse în funcţiune. Cu siguranţă, pe timpul weekend-ului, mulţi dintre gorjeni vor căuta răcoarea la scăldat. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj efectuează frecvent controale la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru pentru a se asigura că acestea îndeplinesc condiţiile optime pentru un scăldat sănătos. Deşi nu au fost identificate nereguli, până în prezent, specialiştii atrag, totuşi, atenţia asupra riscurilor scăldatului.

Semnatura eletronica CertDigital

Persoanelor cărora le place scăldatul li se atrage atenţia că apa din bazine, ştranduri sau piscine poate să găzduiască multe bacterii şi ciuperci care pot fi cauzele unor serioase neplăceri. „Microorganismele aflate în apele dulci de la piscină sau ştrand pot provoca o serie de boli infecţioase. Simptomele cele mai cunoscute sunt diareea, infecţiile căilor respiratorii, ale ochilor, ale urechilor, ale nasului sau afecţiuni cutanate. Cauza infecţiilor o reprezintă de cele mai multe ori înghiţirea apei contaminate, însă microorganismele pot invada corpul şi la nivelul urechii, ochilor, nasului sau prin piele, dacă aceasta are leziuni”, explică Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Potrivit aceleiaşi surse, cei mai expuşi îmbolnăvirii sunt copiii, femeile însărcinate şi persoanele cu un sistem imunitar deficient.

Recomandări pentru prevenirea bolilor care se iau la scăldat
Reprezentanţii DSP Gorj precizează că există recomandări pe care ar trebui să le respectăm pentru a ne feri de îmbolnăvirea la scăldat. „Faceţi duş înainte şi după baia în piscină şi încercaţi să nu înghiţiţi apa în timpul înotului! Dacă aveţi o rană sau o infecţie, evitaţi să mergeţi la piscină. Nu utilizaţi săpunul în apa de la piscină, deoarece săpunul favorizează dezvoltarea bacteriilor şi a algelor. Infecţiile bacteriene se pot face cu stafilococi care există pe pielea unora dintre cei care fac baie şi se transmit, prin apă, la restul înotătorilor, favorizate de mici traumatisme sau de macerarea pielii acestora. Este suficient ca o singură persoană din piscină să aibă conjunctivită pentru ca boala să se răspândească şi la celelalte persoane”, precizează purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Puneţi accent pe protejarea ochilor
Specialiştii în sănătate publică atrag atenţia gorjenilor asupra necesităţii protejării ochilor, mai ales atunci când merg la scăldat. „Pentru a evita transmiterea afecţiunilor oftalmologice, la ieşirea din piscină sau bazin este obligatoriu ca faţa să fie spălată cu apă rece. Pentru a evita instalarea micozelor, după baie, ştergeţi bine toată suprafaţa pielii. Apa de la piscină trebuie filtrată, iar substanţele dezinfectante nu trebuie să aibă o concentraţie ridicată pentru că pot irita mucoasele şi ochii”, menţionează Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL