Mornea rămâne fără despăgubiri

626

Gorjeanul din Bărbătești, care cu aproape doi ani în urmă, a fost arestat preventiv 9 zile pentru o crimă pe care, ulterior, s-a dovedit că nu a comis-o, nu va primi nici un leu despăgubire de la statul român pentru perioada în care s-a aflat în spatele gratiilor. Constantin Mornea a pierdut și apelul pe care l-a declarat în procesul derulat inițial pe rolul Tribunalului Gorj. Cu câteva luni în urmă, magistrații gorjeni i-au respins plângerea prin care solicita daune pentru zilele de arest făcute pe nedrept, el contestând decizia instanței. Mornea a pierdut însă și la Curtea de Apel Craiova și, practic, nu mai are nicio cale de atac, procesul finalizându-se.
Pe parcursul judecății el a spus de mai multe ori că nu mai știe ce să facă întrucât, după ce a fost acuzat și arestat pentru omor, a fost părăsit și de familie și de către consătenii săi, care l-au privit ca pe un criminal, deși ulterior acuzațiile împotriva sa au fost retrase. Omul a pierdut toată averea pe avocați pentru a-și dovedi nevinovăția, iar acum a rămas singur și fără banii pe care spera să îi primească de la stat. El a fost acuzat de crimă, după ce un localnic a fost găsit mort în stradă, inițial polițiștii considerând că e vorba de un accident rutier mortal cu fugă de la fața locului. Ulterior, soția decedatului a declarat că Mornea i-ar fi ucis soțul, acesta fiind încătușat imediat. După 9 zile femeia a mărturisit că a mințit, iar Mornea a fost pus în libertate, viața schimbându-i-se însă radical de atunci.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here