Nemţii au ajuns cu daruri şi la Novaci

593

Delegaţia din Germania, care a împărţit daruri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a poposit, marţi, la Novaci. Prima oprire a fost la Spitalul Orăşenesc Novaci, unde au fost oferite cadouri micuţilor pacienţi, dar au fost donate şi pături şi două cărucioare pentru bolnavi.

cadouri nemti (1)Reprezentanţii Mesei Rotunde şi cei ai Cercului Doamnelor din Germania, care au venit în Gorj cu mii de cadouri, au ajuns, ieri, la Novaci. Ei au adus bucurie pe chipurile copiilor de la grădiniţa şi şcoala din localitate, dar nu i-au uitat cadouri nemti (2)nici pe pacienţii de la spital. „Au ajuns la noi cei din Germania şi au adus cearşeafuri, pături, două cărucioare pentru bolnavi şi multe cadouri pentru copii internaţi la noi în această perioadă. Le mulţumim reprezentanţilor delagaţiei din Germania, dar şi lui Cristi Tudor, cel care a făcut posibilă această acţiune umanitară”, a mărturisit Emil Grigore, cadouri nemti (3)managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Pentru micii pacienţi ai spitalului din Novaci, cadourile primite de la nemţi au fost un motiv de bucurie, ei uitând pentru o clipă că sunt internaţi şi bucurându-se de lucrurile trimise de copiii din Germania.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here