Noi bilete de tratament pentru pensionarii din judeţ

855

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul 16 din acest an, cu plecare în perioada 12 – 16 octombrie 2016. Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix, Govora, Herculane şi Olăneşti.
Doar astăzi, mâine şi joi, 6 octombrie, titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor, ei fiind obligaţi să aibă asupra lor cuponul de pensie pe luna iulie, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată, iar locurile ce nu vor fi valorificate se vor redistribui luni, 10 octombrie. Şi pentru această serie au rămas nerepartizate 45 de locuri: patru în staţiunea Bala, 19 la Buziaş, trei la Felix, două la Geogiu, nouă la Govora, şi câte două pentru fiecare dintre staţiunile Lacu Sărat, Moneasa, Saturn şi Târgu Ocna.
Biletele repartizate, cât şi cele rămase nerepartizate, se eliberează conform programului de eliberare afişat la sediul Casei de Pensii, dar şi pe pagina de internet a instituţiei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here