Într-o duminică ploioasă, pe la prânz, mă trezesc cu un apel telefonic din partea domnului Sergiu Mischie, care-ar vrea să ne vedem puţin. Aveam la mine acasă un inginer de sistem ce încerca să-mi rezolve problema internetului. Căruia i-a venit de hac, abia lunea, un specialist al Telekom ce mi-a schimbat modemul.
Ajuns la Hobiţa, târziu, dar înainte de ora 17.00, cum ne înţelesesem, domnul Sergiu Mischie nu mi-a răspuns. Abia când se făcuse ora stabilită pentru întâlnire, l-am sunat pe mobil. Mi-a răspuns şi s-a scuzat că, fiind obosit, l-a furat somnul. Nici nu-i de mirare pentru un om care-a trudit toată viaţa sa zbuciumată, fiind şi deţinut politic la numai 18 ani. Înfiinţase o asociaţie a luptătorilor anticomunişti, al 
cărui lider era, iar unul dintre colegi – Gheorghe Cârstoiu trădase. Trei ani ca deţinut politic, alţi trei în armată la „diribau”, în construcţii, iar la eliberare şi-a continuat studiile la liceu, apoi la Politehnică şi a devenit inginer. Fără a putea profesa într-o întreprindere socialistă, conform pregătirii sale, ci doar ca maistru instructor al un grup şcolar de meserii. Urmărit permanent de securitate, ca duşman al poporului, nici măcar regretata soţie a domniei sale nu avea dreptul să profeseze ca economist, ci doar ca funcţionară măruntă. Lupta sa pentru dreptate şi libertate, chinurile îndurate şi-au găsit locul între 
paginile unei cărţi scrise cu sângele schingiurilor şi ale suferinţelor îndurate în memoriile „Vulturul de Munte”, apărută în anul 2014, la Editura „Măiastra”, cu o Prefaţă de Ion Căpruciu.
Patru generaţii de luptători şi de Eroi
Nea Sergiu, cum îi spun cei mai tineri, nu se împacă cu nemunca şi lipsa de implicare a autorităţilor pentru a face câte ceva spre a schimba faţa Hobiţei, a comunităţii rece la omagierea geniului Constantin Brâncuşi plecat în lume pe jos la Paris, în 1904, să o cucerească. Prin harul, truda şi ajutorul divin de care s-a bucurat.
Domnul Sergiu Mischie mă conduce, de la casa fiului său Sergiu Marius Mischie, câteva case mai spre Nord. Şi începe să-mi povestească. Eu am pus terenul la dispoziţie, iar băiatul a accesat fonduri europene. Hobiţa fiind unică în lume datorită geniului lui Brâncuşi, am dorit să las ceva comunităţii de 
pe urma mea. Căsuţa din faţa noastră, zice domnia sa, este cu un istoric aparte. S-a construit pe la 1880 şi în ea au locuit patru generaţii de luptători pentru libertate, între 1880-1963. Primul a fost Ion D. Blendea – Sergentu’, străbunicul meu, decorat pentru faptele sale de vitejie în Războiul pentru Independenţă 1877-1878, de cinci ori de către Domnitorul şi, apoi, Regele Carol I al Ţării Româneşti. Fiul lui şi bunicul meu, Ion I.D. Blendea a condus ca primar comuna Peştişani între 1934-1938 şi el a făcut primele punţi largi peste râul Bistriţa, în Zăvoiul Hobiţei. Pe unde mergea copilul Costăin Brâncuşi la Brădiceni, la bunicii dinspre mama sa, Maria Diaconescu. Unde a făcut trei clase primare. Şi mama mea, Olimpia Blendea tot în casa asta s-a născut. Pe când eu eram copil, mama le ducea alimente partizanilor luptei anticomuniste ascunşi la Groapa Lupului şi Poiana Mărului, până la Gura Plaiului, împreună cu învăţătorul Constantin Tabacu. Ultimul descendent care a luptat pentru libertate sunt eu, 
Sergiu Mischie. Am avut şi o copilărie tare nefericită, părinţii mei divorţând.
În satul acesta deosebit – Hobiţa, m-am gândit să fac un Parc pentru copii şi cred că este cel mai bun lucru. L-am denumit Teren de minigolf şi Popas în Hobiţa lui Brâncuşi. Deci cuprinde minigolful, parcul de joacă pentru copii şi un magazin alimentar „Căsuţa bunătăţilor”, unde se vând dulciuri, sucuri şi bere pentru părinţi. Atâţia amar de ani, autorităţile locale nu au făcut nimic pentru omagierea şi păstrarea memoriei lui Constantin Brâncuşi. Aici era o curte în paragină, ca o junglă pe care am amenajat-o aducând peste 180 tone de umplutură. Banii europeni nerambursabili au venit târziu, aşa că am pus bani de la mine ca să nu ratăm proiectul. Altfel, cum banii au venit abia pe 17 noiembrie anul trecut, iar proiectul trebuia să fie gata până pe 30 noiembrie 2015 munceam degeaba şi am fi fost obligaţi să dăm banii înapoi. De aceea a trebuit să scoatem banii din propriul buzunar. Totul este legal şi aparţine firmei MischiHobita SLR-D, a fiului meu Sergiu Marius Mischie. Am cărat mult pietriş şi criblură. Singurii de la care am primit ajutor sunt cei de la Obştea Peştişani, preşedinte-director Ec. Ion Poenaru, ori de câte ori am avut nevoie. Domnul Ion Poenaru a intervenit ba cu o vorbă bună acolo unde trebuia, dar şi cu fapte. Şi astfel, Parcul copiilor şi Minigolful funcţionează. S-au creat trei locuri de muncă, toate pentru 
oameni cu studii superioare: doi absolvenţi de drept şi unul de ştiinţe economice. Nu urmărim obţinerea de profit, mamele şi copiii având intrarea liberă în parc. Numai la terenul de minigolf(un joc de destindere) se percepe o taxă de 5 lei pentru copii şi 10 lei la adulţi.
Un fost deţinut politic se gândeşte la viitorul ţării
Ca unul care-a muncit toată viaţa, toamna şi iarna trecute a trudit ca unul de 18 ani. E cu obrajii roşii, mândru de realizarea din urmă a domniei sale chiar dacă se plânge de mai multe beteşuguri şi de şalele care-l dor.
Îmi zice: „Chiar aşa să scrieţi, că un fost deţinut politic s-a gândit la copiii care sunt viitorul ţării. Am vrut din toată inima să fac ceva pentru comunitate şi iată ce mândreţe de parc a ieşit. Am cheltuit zeci de milioane din banii proprii. Minigolful este un joc de destindere şi recreere, iar terenul de minigolf e unic în Gorj. În perspectivă, se vor mai amenaja un teren de handbal, altele de volei şi de baschet, dar şi de tenis. În viitor vom construi şi o piscină, mergând cu extinderea până la gârlă. Noi nu ne punem pe căpătuială, cum ar crede unii, ci numai să facem bine semenilor, comunităţii, adică să fim demni urmaşi ai lui Brâncuşi”, ne-a mai adăugat minunatul Om care este Sergiu Mischie.
Ion Predoșanu
