Parcul Municipal, modernizat cu bani europeni

544

Primăria Târgu-Jiu a elaborat un proiect de modernizare în totalitate a Parcului Central, precum şi a zonei protejate Ansamblul Monumental Calea Eroilor.

Este vorba de investiţii de aproximativ 33 de milioane de euro, bani ce urmează a fi solicitaţi prin programe de finanţare extrabugetare. “Discutăm despre Modernizarea şi reabilitarea zonei protejate Ansamblul Monumental Calea Eroilor – cu o valoare de investiţiei de circa 30 milioane de euro. Se lucrează la studiul de fezabilitate care este aproape finalizat urmând ca întregul proiect să fie structurat pe obiecte separate, distincte, pentru a-l putea încadra pe diverse programe de finanţare”, a declarat directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Marius Ionescu.
Totodată, în Grădina Publică din Târgu-Jiu vor fi amenajate noi alei, un iluminat peisagistic modern, proiectul de restaurare având o valoare de circa trei milioane de euro. “Proiectul are în vedere restaurarea Grădinii Publice, adică Parcul Central aşa cum îl cunoaştem. Ţinând cont de valorile de ordin istoric, arhitectonic şi peisagistic, investiţia presupune realizarea unor zone peisagere cu compoziţii arboricole şi pomicole, pavazarea aleilor existente şi crearea de noi alei, realizarea unor piste ciclabile, refacerea iluminatului şi realizarea iluminatului peisagistic în incinta parcului. Iată că este un proiect destul de mare cu o valoare de investiţie de circa 3 milioane de euro”, a mai spus Marius Ionescu.
DSC_0123Aceste proiecte şi multe altele sunt cuprinse în strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Târgu-Jiu, care urmează a fi postată în perioada următoare pe site-ul Primăriei. Potrivit reprezentantului Primăriei Târgu-Jiu, documentul va fi suspus unei consultări publice şi are o perioadă de viziune pentru anii 2016-2025: “Pentru a accesa în continuare fonduri europene, Primăria a lucrat la strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Târgu-Jiu aşa încât în decursul acestei săpătmâni sperăm să o postăm deja pe site-ul Primăriei, să fie un document supus unei consultări şi să o putem îmbunătăţi, acolo unde este cazul. Din această strategie, care are o perioadă de viziune pentru 2016-2025, s-au desprins o serie de proiecte necesare şi majore care vor fi supuse finanţării fie prin Programul Operaţional Rregional, fie prin cel Sectorial de Mediu sau orice alte programe de finanţare extrabugetare”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here