Realitatea Gorjeana

Pe 10 aprilie, dezbatere naţională de promovare a turismului

 | 05 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Municipiul Târgu-Jiu va găzdui pe data de 10 aprilie 2017 o amplă dezbatere privind promovarea şi dezvoltarea destinaţiilor turistice din România, în cadrul unui eveniment la care vor lua parte reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, proprietari de hoteluri şi pensiuni, organizaţii non-guvernamentale, precum şi specialişti ai celei mai mari organizaţii profesionale internaţionale a jurnaliştilor de turism – Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET).
În cadrul evenimentului organizat de FIJET România în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcţia de Turism şi Evenimente Culturale, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj şi Asociaţia „Acasă la Brâncuşi” va fi prezentată viziunea specialiştilor în turism cu privire la promovarea destinaţiilor premiate cu Mărul de Aur, precum şi a celorlalte zone turistice importante din ţara noastră. Dezbaterea va avea loc la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu, iar printre cei invitaţi se numără şi reprezentanţi ai Centrelor Naţionale de Informare şi Promovare Turistică.
Municipiul Târgu-Jiu a fost premiat în anul 2014 cu trofeul Mărul de Aur, distincţie ce conferă oraşului părintelui sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, titlul de “destinaţie turistică şi culturală unică”.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL