Peregrinajul pe urmele lui Zalmoxis trece printr-una din cele mai frumoase şi sălbatice zone ale Gorjului, Cheile Olteţului.
Situate în comuna Polovragi, la confluenţa Munţilor Căpăţânii cu Munţii Parâng, Cheile au fost săpate în relieful calcaros de râul Olteţ a cărui apă îşi păstrează temperatura de 9-10 grade celsius tot timpul anului. Mănăstirea Polovragi, peştera cu acelaşi nume şi Crucea lui Ursache, sunt nestematele acestui tărâm care încă mai păstrează farmecul de altădată a aşezărilor româneşti.
Peştera Polovragi este generatoare de mituri şi legende şi este strâns legată de istoria poporului 
dac, fiind considerată un loc de refugiu şi folosită ca altar de către vraci. Aceştia foloseau o plantă rară, numită „polovragă”, „polvragă” sau „povragă” ca tratament pentru diferite boli. Se presupune că denumirea localităţii şi implicit a peşterii şi mănăstirii este de origine dacică. Alexandru Vlahuţă a consemnat toate aceste legende în “România Pitorească”, în 1901.
Peştera lui Zalmoxis
Situată la circa 200 de metri de la intrarea pe Cheile Olteţului, pe malul stâng, Peştera Polovragi a fost amenajată prin grija Muzeului de Istorie „Alexandru Ştefulescu”. Energia debordantă a 
ghidului, doamna Felicia, transformă vizitarea peşterii într-o aventură de care nu te plictiseşti prea uşor şi care te determină să revii de fiecare dată cu plăcere. Se pare că, din cele mai vechi timpuri, intrarea în peşteră se făcea printr-o gaură îngustă, iar coborârea în interior se realiza pe un tobogan natural sau cu ajutorul frânghiei. Situaţia s-a schimbat după 1960 când, în urma intervenţiei omului, s-a schimbat intrarea şi s-a amenajat un drum forestier pentru accesul autovehiculelor. Peştera are o lungime de aproape 10 kilometri, se află la o altitudine de 670 metri şi are o temperatură constantă de 8-10 grade celsius tot timpul anului. Din cei peste 10.000 de metri, doar 900 de metri sunt electrificaţi şi mai puţin de 700 de metri sunt accesibili turiştilor, restul peşterii fiind foarte 
periculoasă din cauza aerului uscat şi rarefiat. Ea poate fi vizitată doar în lunile de vară, dat fiind faptul că toamna şi iarna cei peste 300 de lilieci din ordinul Microchiroptera, genul Rhynophus hibernează.
Imaginea Morţii vorbeşte de o istorie zbuciumată
Legenda spune că Zalmoxis, zeul dacilor, s-a retras în peşteră după ce Dacia a căzut sub ocupaţia romană. Se spune că lacrimile acestuia curg pe formaţiunile calcaroase ale tavanului peşterii şi se transformă în picături de apă bogate în carbonat de calciu, bioxid de siliciu şi oxizi de fier. Chiar dacă nu vă aflaţi în căutarea miturilor dacice, peştera este spaţioasă şi relativ uşor de vizitat. Apa infiltrată din munte formează pe alocuri bălţi cu apă cristalină în care se oglindesc formaţiunile carstice. Este o adevărată încântare a ochiului şi aparatului de fotografiat. Istoria acestui loc sacru este desfăşurată de-a lungul mileniilor. După ce călugării au administrat-o secole de-a rândul, peştera a intrat în custodia Muzeului de Istorie Gorj deoarece a fost considerată sit arheologic şi obiectiv de importanţă istorică şi turistică.
Refugiu dacic
S-au găsit urme ale ocupării de către om, de la negrul de fum de pe galeriile calcaroase, dovadă a faptului că oamenii foloseau peştera ca adăpost şi făceau focul pentru a se încălzi, la diversele desene şi înscripţii scrijelite în calcarul moale datând din 1700-1800. Apa a săpat în pereţii moi formaţiuni carstice. Cum înaintezi prin peşteră te întâmpină “Scaunul lui Zalmoxis”, tronul pe care, legenda spune că sta zeul dac. Formaţiuni ca “Balena” sau “Delfinul” trebuie privite din anumite unghiuri pentru a le distinge forma iar “Cuptorul dacic” este probabil vatra unde vracii preparau planta din legendă (povragă, polvragă sau polovragă). “Călugărul” singuratic veghează în continuare asupra locului. “Căsuţa piticilor” s-a transformat în vizuina unei vulpi rezidentă a peşterii pe timp de iarnă iar “Regina”, “Regele”, “Maica Domnului” şi alte formaţiuni carstice se oglindesc în balta creată de inflitrarea apei prin tavanul peşterii. Un desen straniu atrage atenţia: moartea cu o coasă în mână desenată cu negru de fum pe unul din pereţii peşterii de călugărul Pahomie.
Traseul spre Crucea lui Ursache
Ca să ajungi la Crucea lui Ursache, trebuie mai întâi să te înarmezi cu răbdare. Traseul durează circa 2h, în funcţie de ritmul de mers şi de condiţia fizică şi porneşte de lângă Mănăstirea Polovragi. De acolo, se merge pe asfalt, pe lângă plantaţia de castani preţ de 10-15 minute. La dreapta se face un drum forestier marcat. Marcajul (cercurile de culoare albă şi roşie) nu este constant de-a lungul traseului, fapt ce poate îngreuna drumeţia şi deruta turistul amator. Cercurile albe-roşii dispar la un moment dat, probabil din cauza prăbuşirii copacilor marcaţi. Oricum se simte nevoia reîmprospătării şi completării marcajelor lipsă. În continuare, se urmează drumul forestier fără abatere, care trece printr-o pădure de fag virgină de o frumuseţe aparte, până la nivelul pădurii de conifere, unde poteca se îngustează şi devine din ce în ce mai derutantă. În lipsa marcajului trebuie să te orientezi spre o zonă a pădurii de conifere plină de brazi uscaţi şi picaţi de-a curmezişul drumului. Acolo, pe o piatră se vede din nou marcajul alb-roşu. Odată depăşită această pădurice poteca se reia şi se îngustează spre un platou vast, situat pe Munţii Căpăţânii.
Pe acoperişul munţilor
Acolo, pe marginea prăpăstiei se află Crucea lui Ursache. Legenda locală spune că în timpul furtunilor, aparent fără legătură, Crucea lui Ursache este fulgerată, fapt care ar face comoara dacică să izbucnească în flăcări albastre. Miturile privind aurul dacic sunt încă vii în conştiinţa localnicilor şi atrag căutătorii de comori de pretudindeni. Tot legenda spune că aurul dacic nu trebuie furat, asupra sa fiind un blestem. Despre Ursache se ştie sigur că a fost căpitan de plai iar monumentul a fost ridicat în anul 1808. Platoul este situat la cota 1000. Panorama este magică. Se poate vedea Mănăstirea Polovragi, dacă priveşti în direcţia crucii. Peste prăpastie sunt Munţii Parâng. La bază, râul care, de-a lungul mileniilor a separat acest relief şi a creat Cheile Olteţului. Dacă nu eşti genul de peregrin, venit să aducă un omagiu strămoşilor poţi aprecia peisajul care te lasă fără cuvinte şi aerul tare de munte. Poiana care împrejmuieşte monumentul este ideală pentru petrecerea unei nopţi sub cerul liber (pentru temerarii traseelor alpine), unde singura sursă de lumină sunt luna şi stelele din Calea Lactee. Într-atât este de vastă panorama, încât poţi sesiza curbura pământului, dacă priveşti cu atenţie în depărtare. Într-o zi cu cer senin, fără ceaţă sau poluare, se pot vedea satele vecine pe distanţe de zeci de kilometri, dacă nu chiar sute.
Turismul ecumenic, generator de gunoi
Această zonă a Gorjului este o destinaţie pentru peregrinii din toată ţară dar şi pentru turiştii iubitori ai muntelui. Dacă nu alegi să faci canyoning de-a lungul râului cu torenţii săi rapizi, poţi să-ţi pui la încercare rezistenţa făcând acest traseu turistic de la Peştera Polovragi la Crucea lui Ursache sau chiar şi mai departe spre locul unui aşezământ dacic care este acum aproape dispărut de pe platoul montan. Fie că eşti peregrin la Mănăstirea Polovragi, veche de peste 500 de ani, sau turist, spre Crucea de pe platou şi Peştera Polovragi vizitarea acestei zone superbe ar trebui să fie pe lista locurilor de văzut ale judeţului. Constatăm cu amărăciune că această zonă din jurul mănăstirii până la Crucea lui Ursache este plină de gunoaie, lăsate de turişti, fie din nepăsare, fie din ignoranţă. Aşadar, maicile mănăstirii şi oamenii locului sunt obligaţi ca, în fiecare seară să strângă după turistul venit, culmea, în…peregrinaj la acest loc sfânt. Încheiem acest articol în speranţa că, poate sacralitatea acestui loc, dacă nu simpla estetică şi igienă să fie până la urmă motive suficient de întemeiate pentru turişti de a nu mai arunca gunoiul în zonele verzi.
Silviu Popescu
