Peste 3.200 de gorjence au cancer de col uterin

682

Pe parcursul anului trecut, la nivelul judeţului Gorj s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului persoanelor diagnosticate cu cancer. Au fost luate în evidenţă 827 de cazuri noi, 45 de femei fiind diagnosticate cu cancer de col uterin, la sfârşitul lui 2015 rămânând în evidenţele medicilor 3.210 cazuri de cancer de col uterin. Medicii atrag atenţia gorjencelor că vizita anuală la ginecolog este deosebit de importantă, putându-le salva vieţile.

Riscul cancerului de col uterin nu este deloc de neglijat, mai ales în ţara noastră, unde incidenţa acestui tip de cancer ne clasează în locuri fruntaşe printre europeni. La nivelul judeţului Gorj, pestre trei mii de femei suferă de această formă de cancer. „Nu mai puţin de 45 de femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin, la sfârşitul lui 2015 rămânând în evidenţele medicilor 3.210 cazuri de cancer de col uterin. Semnele şi simptomele cancerului de col uterin nu sunt întotdeauna evidente, tocmai de aceea, atunci când ele apar, boala este deja avansată. Din aceste motive medicii recomandă efectuarea analizelor de rutină, anual, analizelor ginecologice incluzând examenul ginecologic complet, testul Papanicolau, dar şi ecografie abdominală”, explică Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Simptome şi semnale de alarmă
Cancerul de col uterin nu este simptomatic, în primele faze, pacienta neprezintând niciun simptom. Medicii spun că un cancer de col depistat în stadiu incipient se vindecă 100%. Pentru această fază femeia trebuie doar să facă testul Papanicolau anual, test indicat odată cu începerea vieţii sexuale. Testul Babeş-Papanicolau este singurul care poate depista un cancer de col incipient.
Atunci cand avansează, cancerul de col uterin trasnmite semnale discrete, pe care femeia nu trebuie să le neglijeze; acestea sunt: sângerări vaginale anormale; secreţii vaginale anormale, cu miros neplăcut, modificate; dureri în timpul actului sexual şi jenă după terminarea acestuia; senzaţie de jenă uşoară în abdomenul inferior.
Cât priveşte cancerul de col în stadiu avansat, semnele şi simptomele sunt: usturimi la urinare şi chiar urinare cu sânge; constipaţie; incontinenţă urinară; dureri osoase; umflarea unui picior; scădere bruscă în greutate; dureri puternice în spate uni sau bilateral, datorate umflării unuia sau ambilor rinichi; pierderea poftei de mâncare; oboseală şi stare generală astenică depresie. Medicii recomandă femeilor să-şi facă un consult ginecologic şi testul Babeş-Papanicolau în fiecare an de la începerea vieţii sexuale, inclusiv la menopauză. Vizita regulată la ginecolog poate salva viaţa unei femei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here