Monden, Realitatea Gorjeana

Peste o sută de participanți la Cupa White Wolf

25 mai 2016, 00:01 | 0 comentarii  |  782 vizualizari

În perioada 20-22 mai 2016 a avut loc cea de-a VII – a ediție a Cupei White Wolf. Peste o sută de persoane au fost prezente la eveniment, 96 participând la probele competiției. Chiar dacă vremea le-a dat emoții organizatorilor, în final toate probele s-au desfășurat fără probleme.

La sfârșitul săptămânii trecute, în zona localității Baia de Fier, s-a desfășurat o nouă ediție a competiției Cupa White Wolf. 96 de participanţi s-au înscris în concurs, unii dintre ei reuşind să urce pe podium. “Deși prognozele meteorologice nu ne dădeau şanse de vreme bună, competiţia s-a desfăşurat fără cupa white wolf 2016 (2)probleme, astfel încât toate probele au beneficiat de potenţialul maxim al concurenţilor. Ca în orice competiţie, toţi participanţii sunt învingători. Au invins timpul, au surclasat vremurile, s-au autodepăşit în perfecţionarea lor ca sportivi şi ca oameni ai viitorului. Avem o colaborare deosebită cu cupa white wolf 2016 (8)Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj care, pe baza programelor promovate şi a calendarului sportiv naţional, susţinut de Ministerul Tineretului şi Sportului, ne motivează să continuăm toate activităţile începute în urmă cu 7 ani”, a declarat Dan Chiriac, președintele Clubului Montan White Wolf Baia de Fier.
Probele desfăşurate în zona Baia de Fier au avut drept scop: dezvoltarea spiritului de solidaritate şi fair-play, a abilităţilor de orientare, autocontrol şi adaptare la situaţii diverse; oferirea unor oportunităţi de petrecere a timpului liber prin implicarea tinerilor în acţiuni eco-sportive; atragerea unui număr cât mai cupa white wolf 2016 (3)mare de persoane în acţiuni cu caracter sportiv-cultural-ecologic. Organizatori au fost: Montan Club White Wolf, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj şi Federaţia Română Sportul Pentru Toţi.

Semnatura eletronica CertDigital

Podiumul ediţiei 2016 a Cupei White Wolf
După parcurgerea probelor competiţiei, cei mai buni participanţi au fost premiaţi. La Proba de escaladă natural: Feminin – 15 ani / locul 1 a fost câştigat de cupa white wolf 2016 (7)Mălina POPA, la Feminin 15-19 ani / loc 1 – Iuliana STANCIU, la Feminin + 19 ani / loc 1 – Monica DUMITRACHE; la Masculin – 15 ani / loc 1 a fost câştigat de Andrei CAZACU, Masculin 15-19 ani / loc 1 – Gabriel BRAN, Masculin + 19 ani / loc 1 – Ionuş MELEOANCĂ.
La Proba de orientare sportivă, podiumul arată astfel: Feminin – 15 ani / loc 1 – Mălina POPA, Feminin cupa white wolf 2016 (4)15-19 ani / loc 1 – Roxana LĂŢOIU, Feminin + 19 ani / loc 1 – Valentina VELICAN, Masculin – 15 ani / loc 1 – Alin BREAZU, Masculin 15-19 ani / loc 1 – Daniel MOŢA, Masculin + 19 ani / loc 1 – Marian DOLDUR.
La Proba de alergare montană clasamentul a fost următorul: Feminin – 15 ani / loc 1 – Carmen cupa white wolf 2016 (5)CAZACU; Feminin 15-19 ani / loc 1 – Alexandra POPESCU; Feminin + 19 ani / loc 1 – Sabina DELIU; Masculin – 15 ani / loc 1 – Alexandru FLONDOR; Masculin 15-19 ani / loc 1 – Mădălin PISCU
Masculin + 19 ani / loc 1 – Marian DOLDUR
La Proba de tir pistol airsoft: Feminin – 15 ani / loc 1 – Beatris CORCODEL; Feminin 15-19 ani / loc 1 – Adela BOBU; Feminin + 19 ani / loc 1 – Oana MUSCELEANU; Masculin – 15 ani / loc 1 – Lucian FLONDOR; Masculin 15-19 ani / loc 1 – Bogdan COSTEA; Masculin + 19 ani / loc 1 – Georgian PERPELEA.
La sfârşitul competiţiei, probele au fost medaliate individual, iar cupele de campioni (după cumularea individuală a rezultatelor) cupa white wolf 2016 (6)au revenit, la feminin: 15 ani / loc 1 – Alexandra CORCODEL; 15-19 ani / loc 1 – Roxana LĂŢOIU; plus 19 ani / loc 1 – Valentina VELICAN, iar la masculin: 15 ani / loc 1 – Andrei CAZACU; 15-19 ani / loc 1 – Gabriel BRAN; plus 19 ani / loc 1 – Marian DOLDUR.
Organizatorii Cupei White Wolf promit că vor continua tradiţia competiţiei şi în următorii ani.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL