Proiectul “Eco Junior” continuă şi în 2016

486

Anul 2015 a fost unul plin de activităţi educativ ecologice pentru 512 scoli din România care au participat în cadrul Proiectului “Eco Junior”, proiect realizat de Asociaţia Drumeţii Montane împreună cu peste 1.500 de profesori, acesta urmând să aibă o continuare şi în 2016.

Obiectivul principal a fost educarea copiilor în spirit ecologic, fiindcă ei sunt cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea în bine în acest moment. “Tot ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător se reflectă direct în vieţile noastre, ale tuturor, de aceea Asociaţia Drumeţii Montane şi zeci de profesori au decis ca Proiectul Eco Junior să meargă mai departe şi în anul 2016, ca o continuare a succesului din anul 2015. Proiectul Eco Junior 2016, cu ajutorul celor care se vor implica, va continua educarea copiilor în spiritul ecologic. Acest proiect se adresează cadrelor didactice din România interesate de educaţia ecologică şi care doresc să se implice ca voluntari în organizarea de activităţi eco-recreative cu nuanţe ludice”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Drumeţii Montane.
Prin intermediul activităţilor organizate de către voluntarii Asociaţiei Drumeţii Montane, împreună cu profesorii delegaţi, elevii vor dobândi importante cunoştinţe ecologice şi un ataşament deosebit faţă de natură, alimentându-li-se motivaţia şi dorinţa de a participa la cât mai multe activităţi de a menţine mediul curat.
Activităţile din cadrul Proiectului “Eco Junior 2016” variază în funcţie de vârsta elevilor, motiv pentru care profesorul delegat va alege tipul de activităţi ce se vor organiza în cadrul proiectului. Detalii despre proiect, activităţi şi cum trebuie să procedaţi pentru a vă înscrie în cadrul proiectului Eco Junior 2016 veţi găsi pe pagina proiectului www.ecojunior.drumetiimontane.ro.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here