Raport DSP: Spitalul Novaci, singura unitate cu Planul de conformare realizat 100%

552

Serviciul de Control în Sănătate Publică Gorj, în conformitate cu Planul naţional de acţiuni tematice de control, a efectuat acţiuni de control  la nivelul furnizorilor de servicii medicale (spitale şi centre de permanenţă). Raportul verificărilor a fost prezentat în cadrul unei şedinţe la Prefectura Gorj, singurul spital la care măsurile angajate în Planul de conformare au fost realizate în procent de 100% este Spitalul Orăşenesc Novaci.

În semestrul I al anului în curs, DSP Gorj a efectuat: 8 controale integrale în unităţile sanitare cu paturi, în cadrul acţiunilor tematice de control; 3 unităţi au fost recontroale şi 36 de verificări s-au efectuat în secţii cu diferite profiluri: Pediatrie, Neurologie, Interne, Obstetrică – Ginecologie, Sterilizare, Oftalmologie, ORL, Chirurgie, Dermatologie etc. Acţiunea tematică de control privind situaţia îndeplinirii activităţilor din programul de conformare la Autorizaţia Sanitară de Funcţionare şi s-au constatat următoarele.

Raportul verificărilor
Potrivit raportului controalelor DSP, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, „termenul de realizare a măsurilor stabilite în Programul de conformare pentru toate cele cinci puncte este 2019. La punctul 5 – Învelitoare Spital Judeţean de Urgenţă nr. 2 Târgu-Jiu, lucrările au fost cuprinse în lista de investiţii a Consiliului Judeţean Gorj, urmând a se realiza până la sfârşitul anului 2015. La Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, obiectivele din Programul de conformare, care aveau ca termen 2014, au fost amânate, deoarece în colaborare cu Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti a fost elaborat un Proiect general privind modernizarea, reabilitarea şi echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.
Spitalul Municipal Motru a reuşit să reabiliteze şi să igienizeze farmacia cu circuit închis, însă reabilitarea şi igienizarea compartimentului sterilizare se află încă în desfăşurare.

Spitalul Novaci, conformat 100%
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, „Măsurile angajate în Planul de conformare au fost realizate în procent de 100 % la Spitalul Orăşenesc Novaci”. Şi Spitalul Orăşenesc Turceni şi-a îndeplinit Programul de conformare, anexat la ASF .
La Spitalul Orăşenesc Novaci, „au fost făcute demersuri, către autoritatea locală, susţinute prin adrese, pentru îndeplinirea măsurilor angajate în Programul de conformare”.
La Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu a fost îndeplinit primul obiectiv, respectiv achiziţia unui bazin de rezervă de apă şi instalaţia aferentă; alte două obiective sunt în curs de realizare, autoritatea publică locală asigurând cofinanţarea.

Investiţii în derulare la Spitalul de Pneumoftiziologie
Referitor la măsurile stabilite prin Programul de conformare de la Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, acestea nu pot fi supuse conformării imediate, din considerente de ordin legislativ, privind finanţarea cheltuielilor de investiţii. În semestrul I 2015, pentru neconformităţile constatate la nivelul unităţilor sanitare cu paturi de pe raza judeţului Gorj, au fost aplicate un nr. de 13 avertismente şi şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.500 de lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here