S-a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

538

Noi contracte de finanțare prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 au fost semnate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud- Vest Oltenia și Consiliul Județean Gorj- UAT Județul Gorj, UAT Caracal, Olt, Consiliul Local Călimănești și beneficiari privați, prin care se solicită în total 12,644 milioane euro.

Contractul semnat de către ADR Sud-Vest Oltenia şi Consiliul Judeţean Gorj presupune reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu–Jiu (str. Tudor Vladimirescu). Valoarea acestuia este de 21,16 milioane lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 3,85 milioane euro.
Cu această ocazie, UAT Caracal a semnat contractul pentru reabilitarea energetică a Spitalului Municipal Caracal, în valoare de 10,13 milioane lei din care finanțarea nerambursabilă este de 2,198 milioane euro. Aceste contracte sunt cuprinse în Prioritatea 3.1B– Sprijinirea eficienței energetice- Operațiunea B – Clădiri Publice.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a semnat şi contractul privind modernizarea străzilor de pe raza staţiunii Călimăneşti-Căciulata, judeţul Vâlcea – contract cu o valoare totală de 20,2 milioane lei din care finanțarea nerambursabilă este de 4,3 milioane euro, contract cuprins în Prioritatea 7.1 – Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă.
De asemenea, săptămâna trecută au mai fost semnate 3 contracte pentru investiții în recuperarea materialelor reciclabile sortate, hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, tăierea şi rindeluirea lemnului – cu o valoare solicitată totală de 2,3 milioane euro, pe Prioritatea 2.2- Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.
Până în prezent, în regiunea Sud-Vest Oltenia au fost semnate 341 de contracte de finanțare, cu o valoare nerambursabilă de aproximativ 381 milioane euro.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here