Salvamont Gorj a sărbătorit 30 de ani de activitate

461

Vineri, 28 august 2015, Serviciul Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj a sărbătorit împlinirea a 30 de ani de activitate. Pentru a marca evenimentul a fost organizată o prezentare de tehnică şi dotare, în centrul municipiului Târgu-Jiu. Timp de câteva ore, târgujienii au avut posibilitatea de a analiza atent maşinile de intervenţie şi echipamentele utilizate de salvamontişti. Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, a declarat că cei 30 de ani de activitate au fost frumosi, dar marcaţi de greutăţi.

Trei decenii au trecut de când au debutat primele intervenţii de salvare montană în judeţul nostru. De atunci până în prezent s-au schimbat multe, de la tehnică, până la dotări şi structura personalului. La moment aniversar, Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, a declarat că „cei 30 de ani de activitate au fost ani frumoşi, chiar dacă au fost marcaţi de greutăţi din toate punctele salvamont (2)de vedere, pentru că am avut şi momente în care nu am avut oameni suficienţi, nu am avut o dotare corespunzătoare, nu existau echipamente să achiziţionăm la un nivel, astfel încât să răspundem la toate solicitările. Iată că am reuşit să trecem peste tot şi putem spune că de peste 15 ani activitatea de salvare montană în Gorj se desfăşoară la un nivel foarte bun. Am demonstrat acest lucru în toate intervenţiile pe care le-am avut. salvamont (1)Spunem cu mândrie că am reuşit să aducem această echipă la un nivel foarte bun, pe care sperăm să-l menţinem în continuare la cele mai înalte cote”.

Dotări de ultimă generaţie
La ora actuală, SPJ Salvamont Gorj dispune de dotări de ultimă generaţie, cu care se poate interveni la orice tip de solicitare. „În acest moment avem absolut toată dotarea care este prevăzută de legislaţia în vigoare şi cu ajutorul sponsorilor am reuşit să luăm şi alte echipamente, de ultimă generaţie, nou apărute, care ne permit să intervenim şi în alte tipuri de acţiuni în afară de cele de salvare montană: din torente, din lacuri, din apă sau din zona industrială. Noi sperăm să fim în continuare utili şi celor care au probleme pe munte şi celor care au probleme în mediul urban şi industrial”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. Cât priveşte actuala echipă, ea are o structură de 30 de salvatori montani, dintre care 12 sunt angajaţi, restul sunt voluntari. „Noi sperăm ca odată cu dezvoltarea turismului să mărim numărul de salvatori angajaţi pentru că reuşim astfel să avem o structură stabilă de oameni de intervenţie. Avem o bază bună de posturi de salvare montană în judeţ, bine repartizată în toate zonele. Noi sperăm ca factorul uman, alături de dotarea materială, să fie suficient astfel încât să ne permită să intervenim oricând, atât în siguranţă, pentru salvatori, cât şi pentru cel accidentat”, a completat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj. Serviciul Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj a sărbătorit împlinirea a 30 de ani de activitate prin organizarea unei prezentări de tehnică şi dotare pentru intervenţii de salvare. Numeroşi gorjeni au venit să vadă maşinile şi echipamentele expuse de salvamontişti, ocazie cu care s-au purtat şi dialoguri privind activitatea salvamontiştilor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here